Orice femeie are nevoie de … farmec

De-a lungul timpului am întâlnit diverse tipuri de femeie, unele frumoase de la mama natură, altele având un farmec al lor aparte. De obicei cele considerate drăguţe, frumoase sau bune aveau un ceva deosebit care le dădea farmec. Toate însă erau femei îngrijite. Când spun îngrijite mă refer la ten, la corp (chiar dacă unele nu erau în standarde), la felul de a se îmbrăca şi, mai ales la păr. Personal nu suport părul neîngrijit şi, mai ales, murdar. Fiind o persoană cu un tip de păr gras consumul de şampon bate oareşce recorduri. De-a lungul timpului am auzit păreri cum că tocmai spălatul des face ca părul să se îngraşe mai repede. Nu cred asta, există acum o gamă întreagă de şampoane destinate tocmai acestui tip de probleme şi este păcat, ca femeie, să mergi la servici cu părul slinos.

Mi-ar fi plăcut să am părul ondulat, nu-l am, e moale şi rebel, întodeuna vârfurile sunt întoarse exact cum nu trebuie. Acum, că am îmbătrânit, problemele sunt chiar mai mari. Este adevărat că de-a lungul vremurilor a îndurat destule. De la permanentul anilor 80, la decolorare cu perhidrol, voiam să fiu şi blondă şi cu părul ondulat şi nşpe mii de vopseluri. Nu cred să existe culoare pe care să n-o fi avut-o de-a lungul vremii. De la negru la blond, trecând prin toate nuanţele de şaten şi cochetând ocazional cu roşcatul. Aveţi idee cum era o decolorare cu perhidrol pe vremuri? Pe vremuri adică înainte de 90 când nu se găseau de nici unele. Dacă aveai ghinionul ca cea care te decolora să greşească concentraţia de perhidrol te uitai cum din părul tău iese fum. Fără nici o glumă, v-o spune un om păţit. Pe urmă venea vopsirea şi altea alea. Şi am fost blondă ani buni.  Acum că am îmbătrânit (ei, nu sunt chiar atât de babă) suferinţele părului încep să se vadă. Nu îmi cade dar firul de păr, atunci când creşte, devine subţire şi casant. Am încercat până anul trecut să-l port mai lung dar nu se poate aşa că renunţat şi l-am scurtat. Am descoperit însă produsele farmec şi http://www.farmec.ro/produse/produse-la-promotie/kit-de-tratament-pentru-regenerarea-parului-66.html. Sunt gata să încerc acest produs cosmetic pentru uz extern, adresat atât femeilor, cât şi bărbaţilor care se confruntă cu probleme legate de lipsa vitalităţii părului, căderea acestuia, uscarea ori îngrăşarea excesivă a scalpului. Este recomandat sa se faca minimum doua cure anual. M-au convins vitaminele A, E şi B5 care acţionează pentru restructurarea părului degradat. Aveam o formulă cu ou şi vitamina A care părea să dea roade doar că era empirică şi de ce să nu încerc o recomandare de la specialişti mai ales că preţul este unul permisibil.

Problemele femeilor legate de păr nu sunt mai puţine în zilele noastre. Mă uit la fiica mea care a moştenit acelaşi tip de păr. Foloseşte des feonul, placa pentru întins, iar părul este vopsit, fără să mai discutăm de factorii nocivi din atmosferă care acţionează zilnic asupra noastră. Pe pagina cu produse la promoţie de la Farmec găsim cam tot ce am avea nevoie în funcţie de tipul de păr.  Fiicei mele i s-a potrivi http://www.farmec.ro/produse/par/ser-hidratant-termoprotector-64.html la cât de mult întrebuinşează foenul. Pentru că nu-i aşa, orice femeie are nevoie de farmec.

Dacă nu aţi ghicit acest articol este unul participant la concursul SuperBlog Spring 2014.

Copii sunt un dar

De la Dumnezeu aş spune, şi trebuie să-i privim aşa, ca pe un dar trimis să ne lumineze viaţa. Am observat în ultimul timp, pe mai multe bloguri, un fel de manifest pentru copii la tinereţe, adică copii se fac când eşti tănăr. Aşa o fi dacă l-ai găsit pe cel capabil să asigure tot ce e nevoie pentru un copil (sunt femeie şi privesc lucrurile ca o femeie) sau dacă ai deja o situaţie financiară bună, care-ţi permite să creşti un copil. Să fim serioşi, cele mai bune căsnicii pe care le-am văzut au fost cele care se bazau pe respect. Respectul venea din pregătirea egală a partenerilor şi implicarea totală în toate probelemele unei căsnicii. Când un partener aduce mai mult, mai ales financiar, există tendinţa de a se proclama stăpân şi are impresia că celălalt este dator. De aici discuţii nesfârşite. După mine un copil se face după ce ţi-ai făcut toate calculele necesare. Ai casă? Te poţi descurca singur? Ce înseamnă un copil? Ce implică? Poţi să faci faţă emoţional la toate astea? Bine, este adevărat că oricât ai cugeta tot nu-ţi dai seama de multe până nu îl faci. În clipa când îl ţii în braţe şi vezi chipuşorul acela mic, realizezi că nimic nu mai are importanţă iar viaţa ta va gravita, inevitabil, în jurul acelei fiinţe. Chiar şi când el va avea 20 de ani să zicem, va fi matur oarecum, independent, tot te vei gândi la el cu nostalgie şi cu toată dragostea din lume. Deci, un copil se face după ce cugeţi destul la toate, după ce discuţi cu partenerul (femeile cam au tendinţa de a-i exclude pe bărbaţi de la asta, ceea ce nu mi se pare corect), după ce îţi dai seama că vine ca o împlinire firească a relaţiei voastre. Asta nu are o vârstă anume. E bine să faci copii la tinereţe dar la 20 de ani nu ai şcoală terminată, nu ai o situaţie clară, nu ai decât chef de viaţă şi de distracţie, ce poate să-ţi aducă un copil? Nu e oare mai bine să ai anumite experienţe, ca să pricepi ce înseamnă o căsnicie şi ce implică creşterea unui copil? Nu am nimic cu cine face copii de tânăr sau de foarte tânăr, de altfel nu cred că există un secret anume, fiecare face cum crede de cuviinţă, dar părerea mea este că 30 de ani  este vârsta ideală pentru întemeierea unui cămin.

Am născut în urmă cu 20 de ani, pe atunci nu se ştiau atât de multe despre recoltarea celulelor stem, deşi am fost o mămică foarte conştiincioasă, care sigur ar fi optat pentru asta dacă avea posibilitatea. Prin asta vă daţi seama de ce progrese s-au făcut într-o perioadă scurtă în ştiinţă şi-n viaţa noastră. Dacă nu v-aţi dat seama vă spun acum că acest articol este pentru concursul Spring SuperBlog2014.  Spun asta cu toată convingerea, recoltarea acestor celule este ca o asigurare de viaţă pentru copilul tău. Nu ştii cum te duce viaţa. De ce o spun? Când fiica mea avea patru ani am schimbat medicul pediatru, ne mutasem în alt cartier şi ne era greu ca, la fiecare semn de întrebare, să facem 13 km. prin Bucureşti pentru a ajunge la dispensar. Noul pediatru, la a treia vizită, îmi spune brusc că nu-i place forma nasului fiicei mele, că pare un semn al bolnavilor de hemofilie. Am crezut că leşin. Ce are domne nasul ei? Era mic, ca un năsturel şi foarte moale. Nu mi-a dat o explicaţie pertinentă dar mi-a dat trimitere la Institutul de hematologie să facem o analiză specifică. Vă daţi seama ce am simţit? Vă daţi seama cum am stat în aceea primă noapte? A doua zi, cu noapte în cap, ne-am prezentat la institut. Era mijloc de iulie şi cică nu aveau cine ştie ce substanţă necesară şi că să venim la începutul lui septembrie să întrebăm. Iarăşi am simţit că înebunesc? Cum să stau domne 2 luni cu junghiul în inimă? Spuneţi-mi unde să mă duc? Nu vă recomandăm nici un laborator privat că noi, şi numai noi, suntem în stare să facem asta. Ei nu zău? Am plecat de acolo buimaci. Ţin minte că nu mai puteam să conducem maşina. Am oprit la un spital unde o ştiam din vedere pe şefa de laborator. M-am rugat de ea în genuchi, n-a vrut, a zis că e copil şi nu se bagă. Am alergat la nşpe clinici private. Nimic. Tot substanţa cu pricina era de vină, care era foarte scumpă. În mintea mea se desfăşurau scenarii, transfuzii, leucemie, transplant de măduvă, şi câte şi mai câte.  Dacă spun că trei zile nu am avut aer să respir mă înţelegeţi? În aceea seară m-a sunat un prieten care m-a trimis la un laborator privat la cineva de acolo.  Analiza costa 800.000 în condiţiile în care salariul minim pe economie era de 350.000. Nu conta. Am plătit şi am aşteptat cu sufletul la gură. Femeia aceea ne-a sunat seara să ne spună că au apărut rezultatele şi că să stăm liniştiţi că totul e în regulă. Doamne ce uşurare. Poate că aş fi suportat mai uşor dacă aveam recoltate la naştere aceste celule stem. Poate. Uşor nu mi-ar fi fost oricum, dar m-aş fi amăgit cu speranţa că aveam o asigurare, undeva.

Aşa că, eu una spun aşa: recoltarea acestor celule e necesară, dacă vreţi să aflaţi mai multe, înaiante de a naşte, puteţi vedea pe http://www.cordcenter.ro/recoltare-celule-stem.html, sau puteţi contacta  la http://www.cordcenter.ro./. Pentru că atunci când faci un copil trebuie să te gândeşti ce poţi să-i oferi, treabă care nu e tocmai simplă, pentru că această recoltare presupune nişte costuri şi nu se termină cu recoltarea şi atât, mai sunt şi costuri anuale pentru depozitare. Puteţi să vă faceţi o imagine accesând http://www.cordcenter.ro/pachete.html. Dacă ar fi după mine l-aş alege pe cel mai scump, pentru că îmi oferă o garanţie completă şi pentru că viaţa are atâta nebuloase încât nu ştii ce te poate aştepta. Povestea pe care v-am împărtăşit-o e cât se poate de reală, experienţă proprie. Repet, eu una n-am avut o asemenea opţiune. Haideţi să privim copii ca pe un dar nu ca pe ceva care trebuie să vină la un moment dat şi atât. I-am adus pe lume iar obligaţia noastră se termină, doar să avem grijă să crească, cum o fi. Nu aşa. Nu mi se pare corect, mai ales faţă de ei. Suntem datori să le asigurăm un start bun în viaţă iar recoltarea de celule stem este o necesitate nu un moft.

Educaţia gustului

În urmă cu nişte ani a trebuit să merg cu fii-mea să alegem o rochie pentru banchetul de terminare a clasei a opta. Grea misiune. Am să ţin minte aceea zi pentru că am alergat câteva magazine ca să găsim ceva. Nu era problema de bani, era problema că discutam de un copil de 14 ani, slăbuţ şi chiar uşor filiform. Cum naiba să găseşti o rochie care să-i vină bine când toate erau super decoltate. Nu vorbesc de sclipiciuri sau alte combinaţii că astea te sufocau.  Nu vorbesc de culori, că erau unele atât de stridente că aproape te luau la palme.  În final, am ales o rochie simplă, din bumbac, neagră, partea de sus avea un oreşce alb aruncat artistic, partea de jos era mulată, deasupra genuchilor, neagră simplă, cu un decolteu pătrat şi un pic de mânecuţă peste umeri. N-a fost scumpă şi nici nu mai ştiu de unde am luat-o. Dacă nu v-aţi dat seama am să vă spun că problema noastră erau braţele, subţirele, în formare şi sânii mici. Orice rochie decoltată puneai pe ea arăta ca un par îmbrăcat. Degeaba se uita la nu ştiu ce rochie că nu o avantaja. De altfel se vedea şi ea. Pe urmă a urmat o altă serie de alergare, pantofii, geanta şi accesoriile, că doar nu puteam să cumpărăm rochie mov şi pantofi portocalii. Zic şi io, nu că aş avea ceva cu aceste culori da, când ieşi din casă te mai uiţi şi-n jurul tău.

Tot în urmă cu ani am întrebat-o pe mama cum se face că nu are căciulă şi guler din vulpe polară.Mai ţineţi minte că pe vremea răposatului erau foarte la modă. Mama s-a uitat la mine şi-a râs. Ca să porţi blănuri de-astea ar trebui să ai şi palton din stofă bună, o cizmă din piele şi o geantă pe măsură. Ea nu le avusese niciodată pe toate şi i se părea ridicol să aibă o scurtă de fâş şi căciulă de vulpe.

Cunosc o persoană care nu iese din casă dacă nu este asortată. Are zeci de perechi de pantofi şi zeci de genţi. Pe cuvânt, ambalate în cutiuţe speciale, puse într-un dulap cu mare grijă. Fiecare pantof aproape cu geanta lui. Că doar n-o să porţi teneşi şi geantă de piele. Deşi nu se ţine cont de asta. Pentru că geantă de piele e o geantă de piele. Şi pentru că aceste mici accesorii, tratate cu dispreţ, definesc o femeie, fie că ne place sau nu. Iar femeia modernă are nevoie de o geantă încăpătoare, cam aşa cum ar fi http://reeija.ro/produs/ines-geanta-casual-piele-naturala. Dacă vreţi să vedeţi mai multe puteţi accesa http://reeija.ro/categorie/colectie-noua.  Pentru că nu-i aşa, am zis că particip la Spring SuperBlog 2014 la concurs. Şi pentru că mi-a plăcut propunerea celor de la reeija.ro cu tema „Cum pregătim elevii pentru viaţă?”. Uite aşa. Să-i învăţăm să se îmbrace, când se potriveşte una cu altă în funcţie de momentul zilei, de ocazie, de eveniment în sine, de ce Doamne iartă-mă scrie pe invitaţie şi câte şi mai câte. Iar pentru fete da, poţi spune că o geantă de piele e o geantă de piele aşa cum găseşti pe reeija.ro.

Lungul drum al împăcării cu sine

massage oilCine n-a fost străbătut măcar o dată de invidie să ridice mâna sus. Nu cred că există cineva care să nu fi încercat sentimentul ăsta. Mai ales când eşti tânăr şi-ţi doreşti multe. Am să precizez că acest articol este unul participant la concursul Spring SuperBlog 2014.  Când eram tânără am avut frământările mele, bineînţeles că toate porneau de la dorinţa de a avea. Obiecte, haine, pantofi, cosmetice, posibilităţi de călătorie. Am mai spus că un servici cu mulţi angajaţi presupune şi o etalare continuuă de câte şi mai câte. Iar femeile … ei bine ştiţi cum sunt femeile. Pot spune că am plâns pentru că nu aveam una sau alta iar drumul până la împăcarea cu mine a fost lung şi chiar chinuitor. Oamenii văd lucrurile de suprafaţă, te văd cum eşti iar învelişul exterior, fie că vrem sau nu, te recomandă. Un om îngrijit, bine îmbrăcat este considerat interesant faţă de altul, poate mai valoros, dar modest.  Deşi religia orodoxă ne spune că invidia este unul dintre păcatele capitale, apropiat trufiei, pricepem greu, anevoie, asta. Norocul meu a fost tot o femeie. Puţin mai în vârstă ca mine dar de un optimism şi o bunătate extraordinare. Aş putea cumva ca acest articol, deşi participant la concurs, să facă parte din ceea ce am numit  pe blogul meu”femei extraordinare”. Pentru că era – este adică, o femeie extraordinară. Prin natura serviciului eram împreună zilnic, chiar dacă nu toate cele opt ore, ne vedeam. Deşi nu avea o situaţie financiară bună, deşi avea necazuri şi greutăţi, unele chiar mari, aceea femeie ducea totul  cu graţie. Nu se văicărea. Ba găsea puterea să râdă şi să dea sfaturi dacă te vedea supărat. Când mă frământam pentru o vorbă sau alta obişnuia să spună „vorbele zboară”, când mă plângeam că nu pot să-mi cumpăr nu ştiu ce haină adăuga „dă-le încolo, sunt doar haine, noi să fim sănătoşi”. Mai erau dar nu are sens să le înşir pe toate aici. Treptat am învăţat să apreciez ceea ce aveam şi să mă bucur de asta. Am priceput că un zâmbet face mai mult decât etalarea cu obstinaţie a unor lucruri foarte scumpe. MI-au trebuit ani ca să mă împac cu mine.

Nu ştiam pe atunci de starea shakti („Femeia care manifestă starea de SHAKTI nu se complace niciodată şi nici nu stagnează ci se află într-o continuă transformare spirituală. De îndată ce observă că apar dezechilibre în structura ei subtilă, acţionează prompt pentru a le armoniza; se lasă ghidată de propriile sale nevoi pozitive (nevoia de a fi fericită, de a iubi, de a fi sănătoasă) şi nu face eforturi îndârjite, egotice. Ea urmăreşte să-şi trezească plenar sufletul, chiar dacă aceasta nu este întotdeauna uşor sau plăcut.”) citind despre asta pot spune că aceea femeie era defintă de o asemenea stare. Nu ştiam nici că există un centru Shakti – http://www.centrulshakti.ro/ definit ca oază în tumultul bucureştean şi care aduce la un loc servicii ce erau până acum separate. Astfel posibilităţile de alegere sunt mai multe, servicii normale pentru un salon de frumusete alături de tentaţiile terapiilor alternative. Contează să te poţi dezvolta armonios. Terapia craniosacrala este o metoda de evaluare si corectie, care stimuleaza procesul natural al corpului de autovindecare, precum si mecanismul individual de disipare a efectelor negative aparute dupa traumatisme fizice sau emotionale. Terapia craniosacrala are ca scop atingerea unei stari de echilibru la nivelul sistemului nervos central. Motivul pentru care se urmareste evaluarea si corectarea problemelor la acest nivel este dat de faptul ca sistemul nervos central este cel care „dicteaza” calitatea functionarii tuturor organelor din corp, indiferent de localizarea acestora. Puteţi afla mai multe pe http://centrulshakti.ro/servicii/terapii-complementare.

Să nu uităm salon de masaj. Cine nu şi-ar dori un masaj terapeutic sau de relaxare? Oferta Centurlui Shakti este lungă şi cuprinde mai multe tipuri pe care  le puteţi analiza : http://centrulshakti.ro/servicii/salon-masaj.  Am să mă opresc numai asupra masajului Ayurvedic, care are o vechime de peste trei mii de ani, aducând beneficii atât la nivel fizic cât şi la nivel psihic. Această tehnică de masaj urmăreşte să echilibreze dosha care diferă de la o persoană la alta. Doshele din Ayurveda sunt trei energii biologice care guvernează organismele vii şi de al căror echilibru depinde direct starea de sănătate. Poate v-am făcut curioşi.

Pentru că tot vă spuneam pe aici că ne aşteaptă banchetul de terminare a liceului am intrat şi pe pagina cu promoţii ale lunii http://centrulshakti.ro/promotia-lunii, aducându-mi aminte că pentru un tuns şi întins cu placa am plătit (păr mediu), la un coafor de cartier, 150 de lei. Aşa că … hai să cunoaştem cultura orientală la noi acasă. Armonia începe prin cunoaştere, SHAKTI.

De asemenea, ajută la înlăturarea tensiunii musculare, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, revigorează organismul şi redă mobilitatea articulaţiilor înţepenite. Această tehnică de masaj urmăreşte să echilibreze „dosha”care diferă de la o persoană la alta. Dosha este un amestec de energii denumite „vata”, „pitta” şi „kapha”, care influen­ţează toate organele.Citeste mai mult: adevarul.ro/sanatate/medicina/masajul-ayurvedic-energizeaza-1_50aca84e7c42d5a66387c2ed/index.html
o tradiţie de peste 3.000 de ani, masajul ayurvedic este recunoscut încă în întreaga lume, deoarece aduce îmbunătăţiri atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihic.Citeste mai mult: adevarul.ro/sanatate/medicina/masajul-ayurvedic-energizeaza-1_50aca84e7c42d5a66387c2ed/index.html
o tradiţie de peste 3.000 de ani, masajul ayurvedic este recunoscut încă în întreaga lume, deoarece aduce îmbunătăţiri atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihic.Citeste mai mult: adevarul.ro/sanatate/medicina/masajul-ayurvedic-energizeaza-1_50aca84e7c42d5a66387c2ed/index.html
o tradiţie de peste 3.000 de ani, masajul ayurvedic este recunoscut încă în întreaga lume, deoarece aduce îmbunătăţiri atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihic.Citeste mai mult: adevarul.ro/sanatate/medicina/masajul-ayurvedic-energizeaza-1_50aca84e7c42d5a66387c2ed/index.html

De la tăbliţele de lut

kindle

Acest articol este scris pentru concursul Spring SuperBlog2014. Asta ca să nu zică careva că nu a fost avertizat. Când m-am apucat de acest articol m-am gândit că atunci când m-am născut nu aveam în casă decât un radio. Mai mult, soţul meu, care e un pic mai în vârstă, avea pe perete un difuzor. Când aveam patru ani ai mei au cumpărat primul televizor, un Venus pe lămpi. Ce fericire a fost atunci. În cincizeci de ani cât de mult şi cât de rapid a evoluat societatea. Asta ca să nu comparăm cu vremurile trăite de părinţii sau de bunicii noştri. Tatăl meu, născut în 1934 a învăţat în primele clase scriind pe tăbliţe. Nu ca ceea din imagine. Dar tăbliţă, de care avea o grijă deosebită să nu se spargă. Caiet primeau când trecea într-a cincea. Am spus caiet nu caiete. Cea mai veche scriere literară a omenirii este povestea lui Ghilgameş, păstrată lacunar pe douăsprezece tăbliţe de lut. Pe lutul acela s-a scrijelit o poveste despre viaţă, sau o viaţă în cautarea nemuririi. Cine ştie, poate că asta căutâm şi noi dar nu ştim s-o spunem frumos.

Am mai spus că îmi face plăcere să citesc, citesc mult şi variat. Dacă m-ai pune să aleg între o carte şi un obiect de îmbrăcăminte aş alege, fără ezitări, cartea. Pentru că atunci când eşti femeie, mamă – trebuie să mai vezi şi ce face copilul pe la şcoală, ai anumite obligaţii casnice, timpul pentru lectură este limitat. Am noroc însă cu  magazinele online, unde găseşti tot ce ai nevoie, cum ar fi şi http://www.marketonline.ro . Acum chiar aş avea nevoie de o maşină de tocat şi am văzut pe pagina lor o promoţie interesantă. Nu înţeleg criticile aduse acestor magazine, poţi avea surprize cumpărând direct, iar personal cred că viitorul le aparţine. Este simplu, ai posibilitatea să cauţi producătorii care te interesează plus avantajul de a stabili sumele în jurul cărora să se facă cautarea. Puteţi vedea detalii pe site. Nu mai vorbesc de livrare, care este rapidă şi acasă. Economiseşti  bani, că deplasările costă,  dar mai ales timp (e greu umbli din magazin în magazin când motorul de căutare din site îţi permite să faci comparaţii) timp în care, de exemplu, cum sunt eu, pot citi.

în tinereţea mea accesul la informaţie era limitat. Cenzura funcţiona peste tot. Nu aveai voie să spui anumite lucruri, erai educat de acasă ce anume poţi spune cu voce tare, un grup de mai multe persoane era considerat dubios, programul la televizor era limitat la două ore şi nu era prezent decât tovarăşul sau realizările măreţe ale epocii de aur pe care o trăiam. Ne rămâneau cărţile dar era greu să ai acces la ele, de obicei tot ce era deosebit se tipărea în ediţie limitată şi, dacă nu aveai o pilă – eterna pilă din societatea noastră, nu prea aveai cum să intri în posesia lor. Îmi amintesc că prin anii 80 s-a republicat  Istoria literaturii române a lui Călinescu. Ce agitaţie a fost atunci, câtâ lume era dornică să intre în posesia ei de ziceai că toată lumea era preocupată de critică literară. Cred că mulţi măcelari, ospătari, şoferi de taxi, vânzători de alimentară au acasă Istoria literaturii române de Călinescu. Ei aveau pilele necesare procurării cărţilor. Era şi asta o suferinţă, pentru anumiţi oameni. Tineri de azi nu-şi pot închipui cum era, se uită nedumeriţi şi te întreabă „dar voi ce aveaţi?”. Păi … mai nimic.

kindle2Nu prea poţi să-i judeci, teoriile conform cărora generaţia cu cheia de gât era mai fericită, mi se par puerile, diferenţele între generaţii au existat dintodeuna iar ei au acum posibilităţi nelimitate. Că socializează mai puţin, e adevărat dar şi noi cu câţi prieteni am rămas după o viaţă? Dacă e să fim drepţi putem spune: cu prea puţini. Aşa e viaţa, leagă şi desface.  Dacă tot am vorbit despre cărţi, despre când şi unde citim, când avem timp pentru asta, să spunem că un dezavantaj al cărţii tipărite este formatul. Mai voluminos, şi că nu întodeuna are loc în geantă, dacă citeşti în mijloacele de transport în comun, sau dacă pleci undeva. Un eBook e altceva. În primul rând avantajul constă în capacitatea de stocare, astfel încât poţi avea la dispoziţie mai multe cărţi, mai ales pentru cei care au obiceiul să se aventureze în mai multe lecturi deodată. Nu afectează ochii, nu afectează somnul, iar imaginea redată poate fi confundată cu o pagină reală. Pe lângă toate astea dimensiunile de 166 x 114 x 8.7 mm şi greutatea de 170 grame cred că sunt mai mult decât convingătoare. Preţul nu este unul prohibit, cum aveam impresia, iar dacă doriţi mai multe informaţii accesaţi pagina http://www.marketonline.ro/ebook-reader/ebook-reader-kindle-wi-fi-negru. Veţi găsi acolo mai multe informaţii interesante şi nu numai. Dacă tot am ajuns aici, să spunem că dacă modelul din imagine- ebook reader kindle wi-fi negru,  nu vă convine din varii motive, tot la marketonline puteţi găsi mai multe oferte pe: http://www.marketonline.ro/tablete-pc/ebook-reader/. Zic că aveţi de unde alege.

Poate vă gândiţi un pic ce progres a făcut omenirea, nu numai în ultimii cincizeci de ani ci de-a lungul existenţei oamenilor pe acest pământ. De când au realizat importanţa cunoaşterii şi necesitatea transmiterii informaţiilor din generaţie în generaţie. S-a început cu tabliţele din lut, Moise a coborât de pe munte cu cele zece porunci pe două tăbliţe, de la papirusurile egiptene, pergamentele şi hârtia de orez a chinezilor. Cezar a inventat codex-urile, asemănătoare cărţilor pe care le ştim azi, şi toate erau copiate de mână de aceea era scumpe şi rare. De-abia în 1455, adică secolul XV, Gutenberg inventează un nou tip de presă tipografică ce folosea litere mobile. Este momentul când, în Europa,  s-a produs o explozie a informaţiei. Cărţile putea fi tipărite mai rapid. Cu toate astea au mai trecut aproape trei sute de ani până când cărţile au devenit accesibile. De-abia la mijlocul secolului XIX hârtia din celuloză, mai ieftină, a fost introdusă pe scară largă  permiţând editarea de manuale şcolare şi de cărţi din orice domeniu ducând la un salt al alfabetizării în statele cu o economie dezvoltată. Şi nu numai. Dacă nu exista acest progres real poate că nici n-am fi avut Şcoala ardeleană şi am fi scris acum litere chirilice. Şi pentru că suntem ca într-un cerc care trebuie să se închidă omenirea revine, sub altă formă, tot la tăbliţe, pentru că nu-i aşa?

Şi tăbliţele evoluează.

Titlul de doctor nu e chiar o vorbă-n vânt

Am să spun din star că acest articol este unul cu tematică pentru concursul super-blog.eu.

De câte ori nu am avut nevoie de un sfat căutând un cadou pentru o persoană ce nu ne era foarte apropiată. Nu ştiam exact ce-i place şi ce nu, bâjbâiam printre idei şi tot ce găseam la îndemână nu ne era pe plac, prea puţin, prea scump, prea sobru, prea … şi nu ştiam că exista un brand romanesc ce aduce deja de 1 an pe piata autohtona obiecte de calitate superioară, alese pe sprânceană de la furnizori străini sau lucrate manual cu multa dragoste, de artisti locali. Se cheamă doctordeco.ro.

Ne-am obişnuit să spunem că ne pricepem la toate, mai ales când vine vorba de renovarea unei locuinţe  toată lumea este specialistă. Teoretic nu este foarte greu, mai ales că  ne raportăm la conţinutul portofelului. Tocmai de-asta uneori este greu să depăşeşti kitch-ul. Spun asta pentru că, în urmă cu nişte ani, o prietenă şi-a cumpărat un apartament de două camere. Ce-i drept avea avantajul că era un apartament mare, avea cam 75 dacă nu 80 de metri părtraţi şi era decomantat. Astfel din hol, un hol spaţios,  se intra, în stânga, în sufragerie, în faţă bucătăria iar în dreapta dormitorul şi baia. Pentru că avea bani când s-a apucat de renovat a plătit un specialist în decoraţiuni interioare pentru consultanţă. Iniţial am râs. La ce-ţi trebuie dragă un doctor (specialist) în aşa ceva, ce tu nu eşti în stare? Rezultatul final m-a făcut să spun că omul acela şi-a meritat toţi banii. Nu, nu eşti în stare, orice gusturi ai avea, să faci treaba unui om specialist în aşa ceva.  Nu ai cum. Nu totul se reduce la nu ştiu ce mobilă sau decoraţuni scumpe. Poţi să ai bani dar dacă nu ştii să dai farmec totul se transformă în kitch. Cum să vă spun, în acel apartament toate culorile se împleteau una cu alta iar trecerea dintre camere se făcea într-un mod lin, armonios. Nimic nu tulbura privirea, totul îţi conferea căldură. Am să vă spun, de exemplu, că bucătăria era în nuante de bej şi roz. Poate că o să zâmbiţi, mai ales când citiţi de o nuanţă de roz , dar vă spun că era o bucătărie luminoasă şi caldă. Erau nuanţe derivate din modelul floral pe care îl avea la marmura ce îmbrăca holul şi se prelingea în bucătărie, dând impresia unui covor.  Până şi perdele erau cumpărate tot la sfatul specialistului şi se încadrau în tonalitatea camerei. Pot să spun că nici nu am mai văzut alt apartament asemănător.

La polul opus, alţi prieteni şi-au construit o casă, livingul l-au nuanţat în maro şi portocaliu, inclusiv canapeaua şi perdelele. Toate bune, senzaţia de căldură, numai că au trântit, complet aiurea, o măsuţă şi un fel de bibliotecă, mă rog, nişte rafturi, de culoare neagră. Parcă sunt acolo şi aşteaptă să plece. Este adevărat că ambele sunt de o structură modernă, cumpărate de la firmă de renume, numai că nu se potrivesc cu ansamblul. Cumva sunt forţate să stea acolo. Ca nişte prizoneri. Cel puţin aşa le văd eu şi de-asta spun că avem nevoie de un specialist.

Acum, revenind la doctorul în discuţie azi şi pentru că vreau să-mi redecorez bucătăria, iar în bucătărie farmecul îl dau nişte nimcuri artistice m-am oprit pe pagina lor cu http://doctordeco.ro/category/produse/bucatarie/ceramica-bucatarie/. E de văzut, mai ales că au un magazin fizic în Str. Blănari nr.12. Dacă nu ştiţi unde este strada vă spun că este următoarea după Lipscani în sensul de mers spre Universitate. De, în centrul vechi nu se găsesc numai cluburi şi terase. Acolo veţi găsi specialişti pregătiţi să vă consilieze, pentru că vă spun, din observaţiile mele, avem nevoie de astfel de sfaturi. Pot să mai adaug că mi-a plăcut de la ei o lampă de birou care nu mi s-a părut scumpă şi pe care o găsiţi aici: http://doctordeco.ro/little-archie-booklight/. Au facilităţi de căutare pe site astfel că puteţi alege fix ceea ce vă interesează.

Deşi vremurile pe care le trăim ne fac să nu mai dăm doi bani pe titulara de doctor, cea care desemnează un specialist, nu e chiar aşa, întodeauna aveam nevoie de un doctordeco.ro.