Avem ceva sfânt?

În fiecare zi îi auzi pe români văitându-se de una sau de alta, de politicieni, de lipsa de banilor, de incompetenţa funcţionarilor de oriunde, de mizeria de pe străzi, de vecinii needucaţi şi câte şi mai câte. Dacă îi întrebi regretă că s-au născut aici, le e ruşine că sunt români – că dacă se năşteau în altă parte … şi tot aşa.

Dealtfel românul nu vrea să respecte nici o regulă. Pur şi simplu nu vrea, nu că nu poate, prin alte ţări se supune fără să se vaite dar la el în ţară face ce vrea că de, e ca la mama acasă.

Uitaţi-vă la o mulţime, nimeni nu respectă o regulă simplă de a ţine dreapta fluidizând circulaţia, nici gând, fiecare vrea să ajungă primul acolo unde are de ajuns, dacă se poate înainte tuturor.

Uitaţi-vă la două persoane ce s-au întâlnit pe stradă. N-ar face un pas în stânga sau în dreapta, nici gând, fix la mijloc se opresc şi stau de vorbă. Nu are nici o importanţă că locul e strâmt, îngust, că-i blochează pe alţii care se grăbesc sau n-au loc, pur şi simplu e strada lor – adică e spaţiu public. Dacă îndrăzneşti să spui ceva rişti să devii inamicul public numărul 1 şi ştii ce păţeşte acest inamic aşa că mai bine taci.

Să mai pomenesc? Cred că le ştim fiecare dintre noi aşa că nu are sens.

Ceea ce mă surpinde este altceva. Doamne feri să spună careva, dacă e străin e şi mai şi, că nu-i plac micii, ciorba de burtă, sarmalele, mămăliga, ţuica şi că suntem o ţară cenuşie şi tristă. Iese o tragedie, chiar naţională. De ce? Că toţi ştim cum suntem, toţi ştim cum arată satele româneşti cu casele din chirpici şi buda în fundul curţii, toţi ştim cum e „ţăranul român” şi ce diferenţă este între ţăranul ăsta din ziua de azi şi cum erau bunicii noştri. Toţi cei care au păşit într-un sat în ultimii ani ştiu ce înseamnă.  Puteţi înţelege de ce ne supărăm când ni se arată cum suntem? Nu mă impresionează nici satele acelea din Maramureş sau Oaş unde există ideea că dacă vecinul îşi face o casă cu două etaje e musai ca eu să-mi fac cu trei. Nici nu contează confortul meu, utilitatea şi alte considerente fireşti pentru un om normal, nici gând. Contează ce zice lumea. Aşa se face că treci prin astfel de sate unde zici că eşti pe altă lume şi unde nu locuieşte nimeni. Oamenii sunt plecaţi la muncă înafară şi vin doar de sărbători cât pot şi cum pot iar bătrânii rămaşi stau într-o cămăruţă din casa mică că doar nu or face foc în toată casa? Cred că numai la noi se poate întâmpla una ca asta.

Aseară pe nu mai ştiu care antenă, probabil în lipsă de subiecte, careva şi-a adus aminte de Antoine Bourdain şi de faptul că nu i-a plăcut la noi. Pe burtieră se lăfăia mare numele acestuia şi faptul că s-a simţit horror în România. Acum hai să ne privim calmi şi să gândim raţional. Orice străin dacă se pierde în Bucureşti trecînd dincolo de centrul vechi, parlament şi muzee ce vede? Blocuri gri-cenuşii, mizerie, oameni trişti şi prea puţin dispuşi la dialog, câini vagabonzi şi? Mai puteţi completa cu ceea ce ştiţi. Nu suntem ospitalieri şi nici prea veseli şi din toată atitudinea noastră răzbate sărăcia, incultura şi indiferenţa. Suntem atât de obişnuiţi cu toate astea că nici nu ne mai dăm seama ce departe suntem de vesticii ăştia veşnic relaxaţi. Haideţi să încercăm să ne privim cu ochii lor şi să nu ne mai supărăm dacă spun ceea ce. în străfundurile conştiinţei noastre, ştim prea bine.

Poate că aş fi trecut peste subiect, repertajul la care se face referire s-a făcut în 2008, acum 8 ani, la vremea respectivă s-a discutat, s-a analizat, s-a … Era atât de veche ştirea că o credeam epuizată. Se pare că nu. Asta mi-a adus aminte de o întâmplare. În urmă cu ani eram cu un străin. European. Cineva, cumva a folosit o expresie urâtă de a ieşit un scandal. Expresia în cauză era „băga-mi-aş p…a în coliva mă-tii”. Omul a fost curios ce se întâmplase. Din experienţa lui ştia de p…ă dar nu ştia restul. Acuma cum naiba să traduci asta? cu fuck-ul englezesc era prea puţin. Persoana care mă însoţea a ţinut morţiş să-l lămurească. În primul rând a trebuit să-l lămurim ce-i aia colivă. Un fel de prăjitură, am zis noi, specială, care se face la înmormântare şi-apoi la pomeni. Nu pricepea el nici ce-i aia pomană dar a trecut peste. După ce am explicat şi restul, nu mă întrebaţi cum că mi-era atât de ruşine, omul a făcut ochii mari „bine, dar voi nu aveţi nimic sfânt?”

Aşa că, de atunci, de câte ori văd şi aud vorbindu-se despre mândria asta de fi român mă gândesc că înainte de o criză de naţionalism ar trebui să ne cugetăm la ce avem sfânt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s