=

Nu, nu există egalitate între oameni. Nu are cum. Comuniştii băteau moneda pe asta dar una este egalitatea de şanse şi alta e viaţa. De fapt nici măcar comuniştii nu credeau în asta, gândiţi-vă numai la ce diferenţe erau între un nomenclaturist şi un muncitor din marile uzine. Odraslele nu aveau aceleaşi şanse. Nu este cel mai bun exemplu, că mă uit la această panaramă de om care este serghei mizil şi mi se face greaţă. În fine, hai să vorbim de oameni normali nu de anomalii ale istoriei. Dacă este să cred ceva cred în educaţia pe care fiecare om primeşte. Aici se face diferenţa. Poţi, fireşte, să accezi la funcţii prin muncă şi studii – sau nu,  ceea ce te defineşte este educaţia primită în copilărie. De acolo vei şti să te porţi şi îţi vei şti măsura. Una este un copil de muncitori şi alta un copil de intelectuali. Diferenţele se vor simţi şi mai târziu. Bunul simţ se formează de acasă, manierele le poţi deprinde, numai că acel ceva, o anume fineţe caracteristă oamenilor educaţi de generaţii face diferenţa oricât am spune noi că nu.

Sau poate co Tolstoi are dreptate : „Fiecare oim, pentru a-şi vedea de îndeletnicirea sa, trebuie neapărat să-şi socotească îndeletnicirea şi însemnată, şi frumoasă. Şi de aceea, oricare ar fi situaţia unui om, el îşi va alcătui în chip firesc o concepţie despre viaţă, în care propria lui îndeletnicire să i se pară şi însemnată şi frumoasă”

Aşa o fi?

Anunțuri