Poveşti

Dacă ieri am scris despre patronul român apoi m-am tot gândit la dispreţul pe care îl are angajatorul faţă de cel care-i munceşte. De ce? Îi este dator cineva cuiva şi nu se ştie? Este adevărat că piaţa muncii este aşa cum este şi oamenii au nevoie de bani doar că asta nu permite nimănui nimic. Am mai spus pe aici că am avut copilăria şi adolescenţa marcată de un fel de nostagie, concret aveam în preajmă foşti intelectuali sau boieri ce tânjeau după alte vremuri şi-mi povesteau cum era pe atunci. Mă uimeşte că, discutând cu oameni în vârstă mai toţi susţin că pe vremea răposatului era egalitate, că toţi aveam un loc de muncă, că … în fine, cred că le ştiţi. Pe lângă asta îşi aduc aminte ce răi erau boierii, ce rău era statul, cum era exploatat ţăranul şi muncitorul român şi au tot felul de poveşti legate de asta. Eu nu ştiu aşa, deşi ai mei au fost copii de ţărani, din Bărăgan şi Bucovina care spun că nu au ştiut ce este aceea foame pentru că nu le-au lipsit brânza, laptele şi ouăle, Acum ce să zic? Or fi fost ai mei chiaburi şi n-am ştiut, nu prea. Uneori îmi spun că ani în şir de propagandă comunistă mincinoasă a lăsat urme grave în creierul oamenilor iar generaţiile nu s-au schimbat. Sunt totuşi 45 de ani, 45. Şi despre ce mari moşii vorbim? Venise prima împroprietărire a ţăranilor din 1921 când moşiile au fost reduse la 700 de hectare, apoi decretul regal din 45 prin care moşiile erau reduse la 50 de hectare cu tot cu pădure, fără să se aducă atingere domeniilor coroanei. Deci? Chiar ţăranul român a primit după revoluţie pământul cu care s-a înscris în colectiv numai că mulţi, din cauza cotelor, au declarat mai puţin. Dar mă rog, asta e altă poveste.

Îmi aduc aminte de un unchi din Bucreştii Noi. Venise în Bucureşti cu cobiliţa, era oltean şi fugise de sărăcie. Oltenia era pe atunci aridă şi nisipoasă, puţin productivă. Este adevărat că sub comunişti s-au făcut irigaţii, terasamente, etc  numai că şi vechiul regim ar fi făcut la fel.Cum spunea prinţul Ghica prin 62 când îl scoteau comuniştii din puşcărie şi-l plimbau să vadă ce au realizat, el răspundea invariabil „noi le-am fi făcut mai bine” (aşa era), spre disperarea comisie care îl însoţea. În Bucureşti s-a lipit de un magazin, băcănie mai exact, şi a rămas acolo ca băiat de prăvălie. Înainte de război, pe când se contura cartierul Bucureştii Noi, patronul, pentru că era mulţumit de el, i-a făcut cadou 1000 de metri pătraţi, loc de casă şi de ce o vrea el. Omul visa să-şi deschidă restaurant. Patronul era dispus să-l ajute. Cartierul era nou şi nu erau cârciumi,  peste tot era nevoie de cârciumi, spunea unchiul. Pe atunci muncitorul din atelierele Griviţa îşi permitea să-şi ducă o dată, de două ori pe lună, nevasta la grădină. Acum e mai greu. Ca să fiu sinceră el povestea că voia să facă clădirea cu etaj, sus să fi fost camere, cei care doreau îşi puteau alege o fată în compania căreia să petreacă câteva ore. Că aşa mai scapă omul de griji. Din păcate a venit războiul, omul nostru a plecat pe front, pe urmă au venit comuniştii, ca să nu-i ia din locul acela a vândut jumătate unei rude, şi-a construit casa cu greu şi toată viaţa a ascultat Europa Liberă. Probabil că, la un moment dat n-a mai sperat şi n-a mai crezut nimic dar a fost un anticomunist convins şi, deşi era un om  simplu, nu i-a iubit niciodată. Toată viaţa a păstrat recunoştiinţă acelui patron, datorită lui avea locul de casă.

Cam astea erau relaţiile dintre patron şi angajat, relaţii bazate pe cinste şi încredere, ceea ce în ziua de azi e imposibil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s