Oare cum se descurcau mamele noastre?

Pentru că anul ăsta ziua femeii cade dumnica se serbează de vineri, mai ales în şcoli şi grădiniţe. Cu ocazia asta mi-am adus aminte de o conversaţie între două tinere mămici auzită mai în toamnă. Una îi spunea celeilalte „să te gândeşti că nu mai am nici bonă, nici menajeră”.  Avea doi copii şi i se părea mult, mai ales că stătea acasă să aibă grijă de ei. Brusc m-a apucat râsul. Mi-am amintit de mamele noastre, de anii 80 marcaţi de lipsuri, de sâmbetele muncite, uneori şi duminicile că de, oamenii muncii voiau să depăşească planul, etc … Oare cum se descurcau?

Majoritatea aveau servici, după cum am precizat se lucra sâmbăta. Nici nu se punea problema de bonă sau menjeră pentru cele mai multe dintre ele. Ieşeau de la muncă şi aveau de făcut teme, de gătit, de spălat, de călcat, de făcut curat în casă, de spălat geamuri şi câte şi mai câte. Niciodată nu s-au văitat. Să ne gândim că au fost ani când în magazinele alimentare nu găseau decât gemuri, creveţi şi compoturi. Cu toate astea ele făceau mâncare. Maşinile de spălat de atunci, celebrele albalux, nu aveau storcător, majoritatea, nu apăruse la noi fierul cu abur şi musai trebuiau călcate cămăşile, lenjeriile, uniformele, bluzele şi toate cele, puţine le duceau la nufărul. Apa caldă venea când voia dar nici un copil nu stătea nespălat. Să mai amintesc că nici la haine nu stăteam prea bine, în magazine se găseau nişte modele depăşite şi nasoale. Unele dintre aceste mame au învăţat să croiască, bluze simple, fuste drepte, nu mai vorbesc de tricotaje, era o modă,  atât cât să arăţi decent şi să ai cu ce te schimba. Cu toată această muncă, căci era muncă istovitoare, ele ştiau să fie bune, blânde, să ne asculte şi să ne înţeleagă.

Acum, în zilele astea când munca dintr-o casă este cumva simplificată facem un titlu de glorie din ceea ce, pentru mamele de acum 30 de ani, era ceva obişnuit. Ele nu s-au plâns niciodată, n-au spus că nu mai pot, că s-au plictisit – ele chiar mergeau la teatru sau la un spectacol, citeau câteva pagini înainte de a adormi, îşi planificau cu grijă concediile astfel încât pruncii lor să ştie şi de mare şi de munte, legau şireturi şi pansau julituri (vorba unei reclame), te ascultau când sufereai prima decepţie, îţi strecurau un sandviş când învăţai până târziu şi altele. Dar toate astea le făceau în tăcere, ca pe ceva firesc, căci, nu-i aşa? e firesc. Când te căsătoreşti şi ai copii este normal să ai alte răspunderi, mai mult de muncă şi mai multe griji. Căci asta e viaţa.

Spre diferenţă de ele noi avem maşini de spălat performante, ne permitem ustensile de călcat profesionale, avem căldură în case şi apă caldă la discreţie, statul ne lasă să stăm acasă cu copii doi ani – cine doreşte, ele aveau 3 luni, găsim în magazine orice ne-am dori în funcţie de buget, ne permitem şampoane şi cosmetice, haine găsim de la 13 lei până la … şi cu toate astea nu reuşim să avem farmecul lor. Oare ce am pierdut? Unde?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s