În faţa morţii

“Vreţi să vă spun eu care este esenţialul în viaţă, care sunt secretele ei? Să nu alergaţi după ceea ce este iluzoriu, după avere, după titluri; acestea se obţin cu zeci de ani de nervi şi se confiscă într-o noapte. Să trăiţi avînd o superioritate egală asupra vieţii; să nu vă speriaţi de nenorocire şi să nu tânjiţi după fericire, căci, amarul nu ţine un veac, si dulcele nu-l bei pâna la fund. Să fiţi mulţumiţi că nu îngheţati de frig, şi setea şi foamea nu vă sfâşie măruntaiele cu ghearele lor. Dacă nu aveti şira spinării ruptă, dacă merg amândouă picioarele, dacă amândouă braţele se îndoaie, amândoi ochii văd şi aud amândouă urechile – pe cine vreţi să mai invidiaţi? De ce? Căci a invidia pe altul înseamna să-ţi faci mult rău ţie. Frecaţi-vă ochii, spalaţi-vă inima şi, mai presus de orice să-i preţuiţi pe cei care vă iubesc şi care vă simpatizează. Nu-i ofensaţi, nu le spuneţi vorbe urâte, nu vă desparţiţi certaţi; căci, nu ştiţi, poate că aceasta este ultima voastră faptă înainte de arestare, şi aşa veţi rămâne în memoria lor!…”
Alexandr Soljeniţin – Arhipelagul Gulag

Dacă ar fi să aleg dintre scriitori unul preferat acesta ar fi Soljeniţin.  Fără nici o urmă de îndoială. Citatul de mai sus ar putea să fie citatul meu, cel la care mă gândesc de cele mai multe ori. Spun de cele mai multe pentru că sunt dăţi când uit, că aşa e omul. Soljeniniţin se referea aici la arestări doar că prin extrapolare putem aplica citatul zi după zi după zi. Zilele acestea a murit cineva din familie, cineva apropiat pe care mă supărasem în decembrie – acum, motivul mi se pare pueril, şi taman ce îmi propusesem, fără discuţii, să vorbim când îmi va trece. Omul a murit, liniştit, împăcat, senin. Doar eu am rămas supărată. La ce bun? Cui foloseşte? La marginea gropii chiar realizam ce trecător e totul. Supărare? De ce? La ce bun? Niciodată nu ştii când vine moartea şi-atunci? De ce nu putem ierta? De ce nu putem fi buni atât timp cât nu ne lipsesc lucruri esenţiale? Te supără ceva, un lucru minor dealminteri, de ce nu putem trece peste moment? Mai ales, de ce nu putem lăsa de la noi? Căci nimic nu se compară cu iubirea sub orice formă, de iubit ca iubit, de aproape, de … ia gândiţi-vă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s