Nu l-aş condamna pe Paltin Sturza

Era în vara lui 1987 şi mă duceam la dentist pe o străduţă de lângă Rosetti, o stradă cu case mici, unele aducând a blocuri dar cochete şi cu fason. Altceva decât blocurile comuniste cenuşii şi triste. În faţa mea, într-o zi oarecare, un bărbat în vârstă se plimba şi privea spre una din case. Mă opresc să-l întreb dacă îl pot ajuta cu ceva. Nu. Acolo era casa unde copilărise şi la care se uita de peste gard cu nostalgie. Ce să mai întrebi? Aveam 20 de ani şi ştiam de deţinuţii politici şi de anii 50 când oamenii aceştia au fost scoşi din casă şi aruncaţi în stardă cu hainele de pe ei. După 90 m-am întrebat câteodată dacă omul acela a reuşit să-şi recupereze casa. Vedeţi, era munca strămoşilor săi, muncă nu tunuri cum se face azi, doar că în genul acela de case nu locuiau alde neica nimeni ca mine ci oameni cu funcţii în aparatul de partid şi de stat pe care nu-i puteai da afară cu una cu două. De cele mai multe ori statul român le oferă acţiuni la un fond fără valoare şi gata. Cum să-l scoată pe activistul x dintr-o casă confortabilă? Ce naiba, oameni suntem. Lozinca asta cu burghezii exploatatori a prins atât de bine încât şi acum, după 25 de ani, sunt oameni care cred în această teorie tâmpită.

M-am născut într-o stradă de pe lângă Dorobanţi, ai mei locuiau la demisolul unui bloc din ăsta vechi. O fi fost bloc vechi dar vă spun că era mai bine conceput decât multe blocuri comuniste. Avea, de exemplu, centrală proprie. La etajul unu, în două camere, locuia fostul proprietar, fost deţinut politic, etc …. Prin ce minune acel om căpătase acest drept nu ştiu, ştiu doar că tata îmi povestea că avea un set de reguli pentru convieţuirea în comun şi se certa cu noii chiriaşi când nu le respectau. Vedeţi voi, chiar şi naţionalizate acele blocuri, erau mai multe, reprezentau munca vieţii lui şi îl durea sufletul când cineva îşi bătea joc. Probabil că nici el nu a reuşit să le recapete. Apartamentele erau mari, spaţioase, logice ca aşezare şi iarăşi vă spun, nu oricine locuia acolo.  Ai mei ocupau o cămăruţa din camerele destinate fochistului, femeii de servici a blocului, portarului iar tata şi-a dorit să fie proprietar, ca orice român. În anii 80, când tremuram de frig în casă, ne gândeam la centrala acelui bloc şi blestemam sistemul de încălzire centralizată.

Paltin Sturza deţine recordul de cel mai tânăr deţinut politic. Este nepotul generalului Avramescu. După arestarea şi executarea bunicului său, mama lui s-a sinucis, tatăl trecuse deja la nemţi, iar el cu bunica au ajuns în arestul sovieticilor. Avea 11 luni. De acolo bunica l-a predat unor rude pentru că urma să fie deportată în URSS, de unde avea să se întoarcă în 1956. Ce poate fi spus? Nu are sens să vorbim de arborele lui genealogic dar trebuie să ne gândim că oameni de genul ăsta nu avea câteva pogoane de pământ în mijlocul Bărăganului. Oamenii ăştia aveau case, moşii, afaceri de pe urma cărora trăiau şi pe care luptau să le lase moştenire urmaşilor. Era munca lor. Erau oameni cultivaţi, instruiţi, educaţi să conducă, erau altceva decât ceea ce vedem azi ca fiind oameni de afaceri. Acum, mă gândesc că dacă eu aş fi moştenit averi de genul ăsta m-aş fi luptat să recapăt toate astea, pentru mine şi pentru ca munca înaintaşilor mei să nu fie chiar o strigare în vânt. Cunosc câţiva oameni în situaţii de genul şi nici unul, dar nici unul, nu a reuşit să intre în posesia caselor. sau pământurilor. Câte unii au renunţat. Au trecut prin procese lungi, istovitoare, generatoare de cheltuieli, şi? Nimic. Acţiuni la fondul proprietatea. Chiar, mai ştie careva ceva de acel fond. Mai citesc de câte unii care şi-au recăpătat conacele. Ce-au câştigat? O casă distrusă, ruine şi atât. Nimeni n-a dat importanţă acestor conace, comuniştii le-au transformat în diverse sedii atunci când nu le-au făcut grajduri. După 90 oamenii au cărat din ele tot ce se putea, cărămidă, ferestre, uşi – dacă mai erau, astfel încât potenţialul moştenitor primeşte nişte ruine.  Ca o bătaie de joc eternă. Dar câte n-ar mai fi de zis!  Acuma, din punctul ăsta de vedere nu l-aş condamna pe acest Sturza. Era singura posibilitate de a primi ceva înapoi de la statul român, acelaşi stat care i-a luat, în numele unei doctrine false, tot. Câţi dintre noi n-am fi făcut la fel? Diferenţa este că noi nu am avut ce pretinde, dar dacă aş fi avut m-aş fi luptat din toate puterile să recapăt. Aşa că nu, nu  l-aş condamna pe el, omul a căutat să eludeze nişte regului ce nu-l ajutau, mă rog, nu e corect dar măcar ar fi o scuză,  în schimb pe alde hrebe şi compania da, cu ani grei şi mulţi, pentru că, prin acţiunile lor, au demonstrat încă odată că vechea clică comunistă este mai presus de orice lege.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s