Vorbele

Ne-am obişnuit să ne facem un titlu de glorie din a ne jigni unii pe alţii .  De cele mai multe ori zicem că spunem adevărul şi că de, adevărul doare. Aşa o fi. Poate că uneori ai nevoie de un duş rece ca să relizezi că greşeşti .  Poate. Numai că trebuie să existe o măsură.  Poţi să dai un sfat unui amic şi cu vorbe frumoase nu  emiţând teorii ce nu suportă contrazicere. Zic şi io. Cel mai uşor lucru este să-i judecăm pe alţii. Una peste alta ne place să aruncăm cuvinte fără să ne gândim că ele dor.  Ca în povestea aceea. Un copil vorbea urât. Părinţii nu mai ştiau ce să facă ca să-l dezveţe de aceste obicei. Într-o zi tatăl i-a spus ca pentru fiecare vorbă urâtă să bată un cui într-o uşă. În scurt timp uşa s-a umplut de cuie. Când a văzut asta băiatul şi-a propus să-şi schimbe atitudinea. Bine, a zis tatăl, pentru fiecare vorbă frumoasă vom scoate câte un cui. La sfârşit uşa era plină de semne. Ce facem cu ea? a întrebat băiatul. Ei, dragul meu, a spus tatăl,  astea sunt urmele vorbelor tale, după ce le- ai aruncat e mai greu să ştergi urma. Ar trebuie să ne gândim la asta. Aruncăm vorbe, uneori ele dor al naibii şi lasă urme, chiar dacă suntem capabili să uităm un ceva rămâne acolo şi ne face să fim trişti.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s