Degeaba.

Degeaba se fac nşpe mii de cursuri de parenting, degeaba se discută pe diverse bloguri despre educaţia copilului, despre interacţiunea cu el în aşa fel încât să se dezvolte armonios devenind un om bun. Sunt vorbe care, din păcate, rămân la stadiul de vorbe atât timp cât nu educăm părinţii. Părinţii trebuie să fie conştienţi că exemplul lor are un impact major asupra propriului copil. Ca să discutăm discuţii e simplu, citim câte ceva şi ne dăm cu părerea pozând în specialişti. E distanţă mare între vorbe şi fapte. Copii sunt nevinovaţi, până pe la şase ani păstrează un soi de inocenţă absolut încântătoare, pe urmă se transformă după chipul şi asemănarea  adulţilor care-i veghează.

Ieri eram într-un parc cu doi copii, unul de opt şi celălalt de zece ani. Cel mic darnic şi vesel, cel mai mare puţin ursuz. Două firi diferite. Nu asta era problema, amândoi sunt la vârsta când mai pot fi modelaţi. În parc, bineînţeles, mai erau şi alţi copii şi, aşa cum sunt copii, se jucau între ei. Unul dintre copii avea un fel de retard în gândire, se vedea după cum vorbea (vorba vine că vorbea) şi după cum interacţiona cu ceilalţi.  Acest copil era dornic de companie aşa că  s-a aşezat lângă cei cu care eram  şi se uita cu interes la jucăriilor lor. A întins mânuţa să ia o jucărie. Cel mare nu a vrut, cel mic n-a avut nici o problemă. Am discuatat cu fetiţa cea mare să-l lase că nu pleacă cu ele. A înţeles şi, cu oarşece strâmbături, l-a lăsat.  Copii sunt copii. Cumva s-au înţeles. La un moment dat sosesc în parc alţi părinţi cu un copil. Se duc la groapa de nisip, discută zgomots, se întâlnesc cu alţii şi se salută cu voioşie. Nimic anormal până aici. Unul dintre părinţi scoate din geantă o găletuşă cu tot felul de lopeţele şi cubuleţe aşa cum se practică la groapa cu nisip.  Copilul cu retard se duce lângă ei, mai mult curios. Întinde mâna spre o lopeţică moment în care, unul dintre adulţi, un bărbat cu alură de intelectual, reacţionează violent. Se apleacă, ia găletuşa, strânge la piept plăsuţa cu uneltele de nisip şi se adresează categoric nevestei şi copilului „hai să mergem de aici că vine ăsta şi ne ia jucăriile”. Şi pleacă trâgându-şi copilul de mânuţă, copil care nu pricepea ce se întâmplă. Copilul cu retard priveşte trist.  Mama lui, o femeie tânără caută să-l consoleze.

Cam astea au fost faptele care m-au făcut să gândesc că toate cursurile astea de parenting sunt inutile. Nu copii trebuiesc educaţi ci părinţii. Poate că acel copil cu retard era cunoscut în parc, poate, dar dacă ştiam lucrul ăsta cautam să ocolesc parcul nu să jignesc şi mama şi copilul tratându-i ca pe nişte bolnavi contagioşi. Ştiam că suntem un popor intolerant dar parcă ieri în parc am simţit totul cu violenţă. Ce poate înţelege copilul acela sănătos când propriul părinte îi arată că nu e bine să bagi în seamă un altul care nu-i ca tine? Ce?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s