M-am căsătorit. Am copil. Ce mă fac?

Am tot citit articole care le condamnă, într-un fel sau altul, pe mamele care aleg să rămână acasă pentru a-şi creşte copilul şi m-am tot gândit ce opţiuni are o familie tânără? M-am căsătorit. Normal este ca în următorii ani să vină şi un copil. După ce-ţi faci nişte calcule. Sună ciudat treaba asta cu calculatul numai că unui copil, pentru a-i asigura tot ce are nevoie în primii ani, ai nevoie de resurse financiare, nu nelimitate dar majore. Dacă tu, adultul, poţi să mănânci o felie de pâine şi să bei un pahar de apă, altfel se pune problema când vine vorba de copil. Specialiştii spun că startul în viaţă este definitoriu. El are nevoie de o atenţie specială, cel puţin până la 4 ani. Şi de-ar fi numai alimentaţia, dar nu, copilul are nevoie de vaccinuri, de haine în fiecare sezon, că el nu ştie şi creşte văzând cu ochii, de educaţie, etc… toate astea costă iar statul român se gândeşte să-i ajute numai pe cei ai căror părinţi trăiesc din ajutoare sociale. Că altfel nu-mi explic cum poate o familie din trei persoane să aibă un venit sub 550 lei/membru de familie.

Fac parte dintre femeile care gândesc că cel mai bine pentru un copil în primii ani este să aibă mama alături. Cine îl poate îngriji mai bine? Asta dacă-ţi permiţi. La americani te duci la muncă după trei luni de la naştere. La noi şi dacă vrei treaba asta nu prea ai cum. Nu există nici un ajutor pentru mamele tinere. Unde laşi un copil de câteva luni? Părinţii sunt nevoiţi să muncească până la 65 de ani, înainte mai aveai o şansă dacă mama-bunică avea vechime, să rămână acasă şi să te ajute. Acum e mai greu dacă nu imposibil. Aşa că cele mai multe mame tinere optează pentru cei doi ani sperând să se rezolve ceva între timp, numai că la noi nimănui nu-i pasă. Aţi mai văzut creşe? Eu nu. La doi ani grădiniţele (de orice fel ar fi) strâmbă din nas, e prea mic şi nu te poţi înţelege cu el. Ce faci? N-ai pe nimeni cu care să-l laşi în timpul când eşti la servici. O bonă de încredere (dacă îţi permiţi) e greu de găsit. Cele mai multe vin să-ţi ia banii şi nu prea se dau în vânt după copii mici aşa că îţi asumi un risc, dacă ţi-l asumi. Până la urmă dacă pui în balanţă costul unei bone şi salariul tău vezi că este mai bine pentru cel mic să rămâi alături. Până când? Ei bine, după mine un copil devine aproape independent pe la 10 ani. De-abia atunci începi încet-încet să-l laşi singur să se deplaseze în diverse locuri. Dar şi-atunci ai inima strânsă.  Dar repet, ce poţi să faci când ai un copil mic şi pe nimeni în ajutor? Nu ştiu.

De-asta spun că aceste mame care aleg să rămână acasă trebuiesc înţelese. Ar trebui ca noi să milităm pentru un sistem care să ajute femeile să se întoarcă la muncă. Din experienţa mea spun că sunt diferenţe între un copil a cărui mamă a stat acasă şi avut grijă de educaţia lui şi un altul care a trebuie să se descurce cum a putut. O mamă care stă acasă, o mamă cu un minim de educaţie şi cu oreşce posibilităţi financiare, va avea grijă ca puiul ei să meargă la diverse sporturi, cursuri de artă şi altele ajutându-l în căutarea propriei personalităţi. Celălalt va face ce va putea. Să mai spun că la americani, în caz de divorţ, munca unei mame casnice este echivalată la un salariu de 120000 de dolari pe an. Ceea ce e foarte mult şi arată cât de importantă este o mamă casnică. Dacă îşi permite.

De fapt stau şi mă gândesc, o familie tănârâ care n-are nici un ajutor şi tocmai a adus pe lume un copil ce poate face? N-am găsit un răspuns ci doar alte şi alte întrebări. Vreu să mă întorc la muncă dar ce fac cu pruncul? Cu cine să-l las?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s