Ce înseamnă să fii acreditat.

De câte ori am avut prilejul să intru într-o instituţie de genul ăsta, recunosc – nu de multe ori, am văzut agăţate pe pereţi duverse diplome şi acreditări. N-am stat să le citesc. Am presupus că sunt adevărate. Ce poţi să faci dacă vrei să verifici instituţia respectivă? Să suni la ministerul muncii, sănătăţii, educaţiei? Nu ştiu, dar poate ştie careva. De obicei mergi pe încredere fiindcă e vorba de o activitate cu impact şi presupui că statul, dornic de taxe, nu e chiar orb, mut şi surd.  Se pare că mă înşel. Grădiniţa aceea unde copii erau maltrataţi nu era acreditată. Sunt voci care susţin că părinţii erau datori să verifice. Părerea mea e că nu e chiar aşa. O grădiniţă presupune un număr mare de copii. Sunt copii de 3-4-5 ani organizaţi pe grupe. Dacă e să luăm în calcul câte 10 copii la fiecare grupă, şi să presupunem că aveau două grupe pentru fiecare vârstă ajungem la 60 de copii. Ei bine copii ăştia trebuiau să mănânce, să doarmă şi să aibă şi un spaţiu de joacă afară. Pentru asta trebuiau săli de curs şi de masă, trebuia o bucătărie, adică un spaţiu destul de mare ca să nu poată trece neobservat. Ca părinte verific sălile de curs, modul cum se găteşte şi cum se serveşte masa, locul unde pruncul va dormi la prânz, curăţenia şi aspectul celor care trebuie să aibă grijă de el, nu mă gândesc la acreditări pentru că o asemenea activitate, zic, e majoră şi nu e o vânzare de ciorapi la colţ de stradă.

Dar, cum poate o asemenea instituţie, care, presupun că avea şi firmă, să funcţioneze fără să aibă toate formele legale? Hai că eu, ca părinte, nu mă duce mintea, dar statul român? Cel care mă freacă pe mine pentru ultimul leu câştigat ce făcea? Există câte un inspector fiscal pentru fiecare stradă, că nu ştim şi că nu îl vedem fizic este altă poveste, dar cu acel inspector ar trebui să discutăm tot ce este legat de impozite pe terenuri, clădiri şi alte bunuri pe care le avem. Pe strada de care răspunzi tu se deschide o grădiniţă şi tu nu ştii? La fel de bine se putea deschide şi o fabrică de nu ştiu ce. A cui e datoria să verifice dacă instituţia, care o fi aia, are îndeplinite toate formele legale? La un buticar de colţ de stradă garda financiară îl întreabă de toate cele, de la preţuri care musai să fie vizibile până la condiţiile în care îşi ţine angajaţii şi unde îşi aruncă gunoiul. Aici, unde era vorba de copii, cine a verificat şi cum?

De fapt nepăsarea în rândul funcţionarilor este atât de mare încât nu există cuvinte. După mintea mea fiecare sector ar trebui să aibă o singură clădire unde să-ţi poţi rezolva toate problemele, fiscul, pensiile, handicapurile, şi ce o mai fi să fie la un loc. Nu să alergi de nebun dintr-o parte în alta a oraşului. Cât despre modul cum eşti tratat, sunt multe de spus. Am mai povestit că am depus actele ca să obţin grad de handicap pentru tata. Când am înscris dosarul am depus o serie de acte în copie, după buletin, după decizia de pensie, după ieşirile din spital, în fine tot ce mi-au cerut. Când s-a finalizat dosarul am fost sunată că mai trebuie să aduc un rând de acte. Acum. Da acum.  Nu aveam cum să ajung tocmai atunci iar răspunsul a fost chiar obraznic, treaba Dvs. o să pierdeţi luna mai. Adică cum, treaba mea? Dacă tu mă suni şi-mi spui acum, eu pot să zbor ca să ajung la tine şi nu vreau? Eram în Berceni iar părinţii stau în sectorul 6, centrul de handicap fiind la apusului, cam jumătate de oraş. După ce am tras aer în piept i-am sunat. Nu pricepeam de ce trebuie să mai duc un rând de copii după nişte acte care se aflau la dosar verificate şi super verificate. Fiindcă trebuia, fără explicaţii. A doua zi când am ajuns am fost luată la rost, Dvs. sunteţi doamna care punea întrebări ieri? Eu sunt. E vreo problemă? Păi … să vedeţi că asta e procedura, bla-bla… Procedura era şi este o tâmpenie. Fie, puteai să-mi ceri să depun copiile în două exemplare, fie, puteai să faci o copie după ele. Că trebuie să completez o cerere. O cerere completasem şi când am depus actele plus o împuternicire că eu sunt persoana de legătură în calitate de fiică. De-aia m-au şi sunat pe mine. Mi s-a făcut lehamite, am mai completat aceeiaşi cerere iar, am mai depus un rând de copii plus un dosar şi am intrat în posesia certificatului, certificat pe care trebuie să-l depun acum la fisc şi la casa pensiilor, locaţii îndepărtate faţă de centrul de handicap. Iarăşi nu pricep de ce. Discutăm de servicii aflate sub auspiciul primăriei, mă gândesc că un scan după certificat putea fi trimis şi la pensii şi la fisc de către centrul de handicap, nu costa nimic şi era foarte simplu într-o eră digitală. Da de ce să fie simplu când poate fi complicat? Majoritatea dintre noi avem un program care se termină în jurul orei 16, alţii şi mai târziu, toate, dar toate instituţiile publice îşi termină programul la 16.30 – maxim 17. iată deci, cum trebuie să-ţi iei o zi liberă ca să rezolvi o treabă ce putea fi rezolvată printr-un mail.

Ne mirăm că o grădiniţă poate funcţiona fără acreditare. Într-o eră supertehnologizată orice se poate întâmpla, chiar şi să nu vezi lucruri ce se întâmpplă sub nasul tău.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s