Bârfa…

Se pare că bârfa ne defineşte pe noi ca popor. Şi nu cred, se pare aşa este. Bârfa şi invidia. Este ciudat cum grija faţă de altul ne marchează viaţa de zi cu zi. Nu ne punem întrebări legate de modul cum unul reuşeşte în viaţă. Nu. Pur şi simplu avem impresia că ăla ne dator cu ceva. O societate clădită pe ură şi invidie nu are cum să scoată la suprafaţă lucrurile bune. De ce spun asta? Mai demult un vecin îşi cumpărase două fotolii, două. Pentru că nu deschisese ambele uşi la intrarea în bloc, a trebuit să aşteptăm câteva minute în spatele lui. Lângă mine a poposit una din babele blocului, care, cu o voce mieroasă îmi spune: „vezi cum e viaţa asta, unii îşi schimbă mobila şi noi trebuie să ne târâm de pe o zi pe alta”.  Iniţial am zis că nu mi se adresează mie, m-am uitat în jur dar nu mai era nimeni. M-a apucat râsul. „Şi ce trebuia să facă omul, să ne dea nouă?”. Nu înţelegeam care era problema. Fiecare se descurcă după cum poate iar pe mine nu mă ajută cu nimic faptul că mă uit în curtea lui. De ce această grijă? La ce foloseşte? Dar credeţi că toate se termină aici? Nici pe departe, una nu s-a măritat, alta s-a măritat prost, altul şi-a luat nevastă frumoasă dar săracă, altul a luat pe una cu bani dar urâta ca noapte. Pe subiectele astea se toacă neîncetat, şi nu numai babele fac asta, nu. Dacă asta ar fi apanajul unor babe ar mai fi cum ar mai fi dar nu, oameni de vârsta a doua, sau chiar tineri îşi fac un ţel din a se uita în curtea altuia. Nu pot să pricep cu ce te ajută. Dacă din toate astea ar ieşi bani aş pricepe. Din păcate nu ies şi atunci? De ce  să nu mă bucur de ceea ce am. Bun, poate că altul are mai mult ca mine, să fie sănătos, eu să mă bucur de ceea ce am. De faptul că nu sunt bolnav, de copilul care îmi aduce bucurii, de părinţii care nu sunt la pat, şi altele … de ce să mă frece grija aproapelui? Oricând şi oriunde va fi un altul mai cu moţ decât mine, toată viaţa mea trebuie raportată la altul? Probabil, când vom învăţa să ne bucurăm de ceea ce avem vom reuşi mai multe atât în plan personal cât şi ca naţie. O zi bună tuturor şi fiţi bucuroşi dacă aveţi sănătate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s