Copii, primele întrebări … incomode

În ultimul timp am tot intrat pe diverse bloguri de parenting. E un nou curent legat de creşterea copiilor, numai că nu prea ai ce să discuţi. Mamele acelea deţin toată ştiinţa din lume, de parcă nimeni până acum nu a mai crescut copii. Copii sunt un subiect ultra-sensibil iar un specialist sau altul îşi dau cu părerea. Nu e chiar aşa. Fiecare copil are personalitatea lui,  unul e mai activ – fără să fie bolnav, unul e mai melancolic, unul e mai circumspect, şi aşa mai departe. Nici un copil nu seamănă cu altul. Cum poţi reduce totul la o teorie? Dacă nu se încadrează în ceea ce spune specialistul, sigur e bolnav. Daţi-mi voie să contrazic toate teoriile posibile. Înainte de orice fiţi atent la propriul copil. Dacă înţelege tot ce îi spuneţi şi vorbeşte mai greu nu înseamnă că are dificultăţi. Tocmai de-aia pediatria este una dintre cele mai grele specializări, aşa că înainte de a da un diagnostic marcant aveţi răbdare, fiţi atent la ceea ce vă transmite copilul şi, mai ales, nu comparaţi. Comparaţia este cea mai mare greşeală pe care o poate face un părinte, mai ales în primii anii. Părerea mea.

Aşa că, uşurel, vine un moment în viaţa unui părinte când pruncul începe să pună întrebări legate de sex. Ce faci? Ce-i spui? La mine, aceste întrebări au venit în preajma vârstei de trei ani. Era prietenă cu un bîieţel, Alex, o iubirea de-aia dintre doi prunci nevinovaşi, aşa că era Alex în sus, Alex în jos. Momentul ieşirii în parc nu era deplin dacă nu era şi Alex. Nu-i vorbă că şi pentru Alex era la fel, de ne dădeam întâlnire ca să-i potolim. Bun, fii-mea a observat un lucru şi m-a întrebat. De ce Alex când face treaba mică stă în picioare iar ea trebuie să se aşeze. I-am explicat că el este băiat şi este structurat altfel decât ea, că asta e diferenţa dintre bărbaţi şi femei. Şi tati e la fel? m-a întrebat nevinovat. Da şi tati e la fel. A urmat o pauză, până la şcoală, în prima clasă, seara la duş, îmi spune un banc. Era bancul cu Bulă care nu putea să-l spună pe P şi, în loc de P, spunea F. Ajunge într-o pescărie şi vai ce f… peştele ăsta. Nu f… că e mort. Am răs, pe urmă am stat de vorbă.  Problema este că trebuie, ca adult, să-ţi cauţi cuvintele şi să filtrezi informaţiile. A urmat clasa a cincea, când, un coleg, a venit la şcoală cu o pereche de cărţi ce erau ilustrate cu femei în ipostaze deoacheate. În pauză s-au apucat să joace cărţi şi au fost văzuţi de femeia de servici, femeie care i-a pârât dirigintelui. Dirigintele, un tip haios, a făcut un pic de anchetă la ora lui, mai mult ca să înţeleagă că nu e frumos, concluzionând că Grigore, inculpatul posesor, se pregăteşte intens pentru orele de anatomie. Fii-mea mi-a povestit totul, mai mult ca să fiu pusă în gardă pentru că aveam încheiat între noi un pact  de sinceritate absolută. Dacă tu nu îmi spui adevărul eu cum să te ajut? Pentru mine a fost un alt prilej de a vorbi despre subiecte dificile. Despre ce înseamnă ciclu, despre ce presupune o viaţă sexuală, despre ce e bine, la început, pentru o femeie. Că toţi vrem să ştim cu ce se mănâncă treaba asta iar curiozitatea a omorât pisica. Că nu eşti într-o cursă ca să demonstrezi cuiva ceva. Că lucrurile astea nu se fac din dorinţa de a fi la fel cu alţii. Ce să mai … o întreagă filosofie. Acum nu ştiu cum e la băieţi, presupun că şi ei au problemele lor, dar şi ei vor  să discute. Dacă nu se poate cu tatăl, din varii motive, nu e nici o problemă, mama nu-i crescută pe altă planetă şi nu a făcut copii înghiţind boaba de piper. Pe urmă nu mai ştiu să vă mai pun, totul a decurs lin, firesc, normal.

Nu am inventat noi apa caldă. Anul trecut fii-mea a plecat cu prietenul ei la munte. Singuri. Mama, îmi spune că să ascundem lucrul ăsta de tata, că bărbaţii sunt mai dificili. Ascult, că de, sunt o fiică ascultătoare şi îi spunem bătrânului că a plecat într-un grup mai mare, etc… Nu pricepeam de ce, dar am zis să nu-mi contrazic mama. După ce au plecat, spre seară mă sună tata, aoleu, gândesc, să nu uit ce minciuni am spus. Tata, fără nici o introducere, mă ia direct. Ascultă voi aţi discutat cu copilul ăsta un alta? Tată da e într-un grup. Ia lasă prostiile cu grupul vostru, ea ştie ce are de făcut? că doar e mare (avea aproape 18 ani). Da tată, stai liniştit, ştie, am vorbit. La ce credeţi că se referea? Şi da, tata are 80 de ani, de unde se vede treaba că lucrurile stau la fel din vremuri imemoriale. Ne place nouă să credem că sunt descoperiri recente.

Anunțuri

2 comentarii

    • aş vrea să se înţeleagă că pe toate le discuţi pe măsură ce copilul se maturizează. dealtfel şi el vine cu anume semnale, totul e să fii receptiv. ceea ce, în vremurile de azi, când serviciul ne macină cea mai mare parte din timp, e mai greu. da nu trebuie, oricât de opbosit ai fi. când băiatul tău de 9 ani te întreabă cam ce ai putea să-i dăruieşti unei fete (cazul unor prieteni) înseamnă că e timpul să ai o nouă discuţie nu să-i arunci nişte bani, să dai o părere din vârful buzelor şi gata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s