Efectul Placebo. Există?

Înclin să cred că da. Pe mama, de exemplu, o bănuiam de ceva vreme că suferă de o uşoară ipohondrie. Totdeauna la ea răcelile se manifestă mai abitir decât la alţii. Oricâte ceaiuri i-ai oferi, oricâte genuri de paracetamol ai cumpăra nici una nu are efect. Câteva zile trebuie să se vaite şi să aolească. Când s-a operat prima oară, acum 35 de ani, de fiere, a fost o adevărată tragedie. Tata, de felul său este un om răbdător, atunci şi-a luat concediu, a modificat patul legând de nişte tablii sfori pentru ca mama să se poată agăţa de ele atunci când dorea să se dea jos. Îi pusese un clopoţel alături să-l zdrăgăne când are  diverse nevoi, şi altele pe  care, copil de 12 ani le urmăream cu atenţie. Doamne fereşte să păţească un accident casnic, o tăietură sau mai ştiu eu ce, pansamente, dezinfectante, etc…

De când s-a îmbolnăvit tata şi a devenit parţial invalid, din vara lui 2012, toate, dar absolut toate problemele de sănătate ale mamei s-au accelerat. Da ştiţi cum? Cu viteza luminii. Ce-i drept ,a găsit pentru problemele cu inima un medic internist. Nici eu n-am ştiut asta până a venit cu bilet de internare la spitalul militar. Acolo căutam cardiologia, că de, ştiam că are probleme la inimă dar nu avea cum să aibă trimitere la cardilogie de la un internist. Bun, dacă am ajuns acolo, v-am povestit parţial aventurile, zic hai să n-o contrazic şi să vedem ce are de spus medicul la care eram trimişi. Ne-a văzut şi acel medic, i-a mai făcut o ecografie la inimă, i-a prescris un alt tratament, în fine. La întoarcere o întreb dacă n-a consultat şi un cardiolog. Ba am fost, îmi spune serioasă. Şi? E o nebună. De ce? Mi-a zis că bunicul ei a trăit până la 85 de ani cu un diagnostic ca al meu şi că să iau o aspirină, să beau o ţuică din când în când şi să termin să mai bag atâtea medicamente în mine.  Diagnosticul ei este de aritmie cardiacă. Să ţinem cont că are 70 de ani şi că nu mai este o „tinerică”. Este adevărat că ar vrea să mai aibă puterile de la 50 de ani să zicem dar asta e, nu se mai poate. Acum, ce-i drept, de când cu tata are mai multe griji, se enervează, are impresia că cineva i-a strâns laţul prea mult şi, pe undeva, o înţeleg numai că nu avem ce face. Asta a fost acum o lună, peste o lună trebuia să mergem la control. Din noul tratament ştiţi câte zile a luat pastile? Fix trei. Pe motiv că nu-i fac bine şi nu le mai ia, deşi medicul ne avertizase asupra unor efecte secundare, chiar insistase să nu fie întrerupt acest tratament pentru că acele efecte vor dispărea. Acu hai la control. La ce mergem dragă? o întreb, că doar n-ai făcut nimic din ce ţi s-a zis. Mergem, trebuie să mergem, dacă a zis să mergem. Şi iată-ne pe vântul-vânturilor pornind spre spitalul militar.  Ajunse aici vorbesc cu medicul, şi îl întreb dacă nu poate să-i prescrie un aspacardin, aspirină cardio sau vitamina C pe post de tratament minune, fără ca ea să ştie, pentru că efectul palcebo va acţiona asupra ei. S-a uitat la mine şi a zâmbit. Parcă nu-i vine să facă asta. Ce-i drept era cam pe fugă şi n-am apucat să detaliez dar suntem programate din nou pe 27 şi-atunci am să discut cât se poate de serios şi această problemă. Nu zic că această aritmie nu este o suferinţă dar zic că dacă i se va da un aşa zis tratament minune (neinvaziv), mai ales că îl place pe medic (fiecare vizită … ca să nu zic) va funcţiona. Psihicul omului are resurse nebănuite iar eu  îmi cunosc mama foarte bine. Voi ce credeţi?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s