Suntem un popor tolerant, nu-i aşa?

Cel puţin la nivel declarativ. Că ne place mult să ne batem cu pumnul în piept. În realitate de-abia aşteptăm să vedem pe unul sau altul în necaz că gata … începem să chicotim. Păi … aşa îi trebuie dacă n-a vrut să asculte. Habar nu aveai câte sfaturi bune ai primit până atunci, că toată lumea din jurul tău era bine intenţionată, numai tu ai fost nerecunoscător şi n-ai avut urechile desfundate.

Cârcoteala asta se vede în tineri, tineri fără empatie, fără urmă de camaraderie, fără valori. Uitaţi-vă mai bine în jur, ei ştiu de tineri să-şi apere interesele. Cine mă, ăla/aia? du-te bă, că n-ar bani nici să treacă strada. Şi totul se reduce la potenţa financiară. Nu ai bani, nu existi.

Nu manifestăm nici un pic de compasiune pentru oameni cu handicap. Treaba asta se vede în felul cum magazinele, mari sau mici, şi-au construit acele rampe care, teoretic, ar trebui să ajute un om în cărucior să poată intra. Construcţii fără nici cel mai mic simţ tehnic (nici măcar nu-ţi trebuie multă tehnică ca să-ţi dai seama că sunt inutile) făcute în bataie de joc. Cel mai mult îmi place Metroul, a construit lifturi şi rampe până la cuşeta unde se vând cartele. De acolo?  Cum poate să ajungă pe peron? Ce mai contează. Fă-i vânt, handicapatul naibii, mai vrea să se plimbe şi cu metroul.  Să nu mai vorbim dacă ai un copil cu deficienţe de comportament că eşti … nici nu ştiu cum să spun. Şcolile speciale s-au desfiinţat pentru că specialiştii recomandă integrarea copiilor în colectivitate. Pe aceşti copii nimeni nu-i vrea, nici şcoala, nici elevii, nici profesori. Unde să te duci cu el? Pe un site o elevă povestea despre un copil cu astm pe care colegi îl enervau ca să-l vadă cum face. Erau licenii cam de 17 ani. Ce suflet mărunt trebuie să ai ca să faci asta? Ce naiba ţi-a spus mă-ta şi deşteptul ăla de taică-tu acasă? Da suntem un popor tolerant.

O cunoştiinţă plecată de 15 ani în Norvegia povestea că firma unde lucra n-a mai avut de lucru în urma crizei. Au început să lucreze mai puţin şi cu salariul diminuat pe măsură.  Şeful i-a dat o recomandare către primărie, primărie care l-a trimis să aibă grijă (plătit) de un bărbat handicapat. Adică un fel de asistent al ăluia. Îşi stabileau programul pe o săptămână  astfel încât să aibă timpul necesar ca să-l ducă la piscină, la film, la picnic, mă rog unde voia ăla să meargă, şi să poată merge şi la serviciul pe care-l avea.  Cu timpul a căpătat un prieten. Vom ajunge oare şi noi ca oameni şi ca ţară să fim astfel? E dureros ce spunea Mălăiele, am avut un trecut de căcat, avem un prezent de căcat, bine că nu avem nici un viitor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s