Principiile, un cuvânt din Dex

PRINCÍPIU, principii, s. n. 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc… Aş dori să cunosc un om capabil, în lumea în care trăim, să-şi respecte principiile pe care le are indiferent de consecinţe. Personal nu cred că există decât la nivel declarativ. Nu mai suntem în Evul mediu ca să putem fi arşi pe rug apărându-ne ideile în care credem. Pe undeva nici martiri nu mai putem fi decât în numele credinţei, dar şi asta cu condiţia să plecăm misionari în Africa expunându-ne atacurilor nu ştiu căror triburi. Cine are însă chef de una ca asta? Dar cum omul modern nu are credinţă se poate să nu aibă nici principii, deşi de când eşti mic ţi se spune una sau alta, eşti învăţat de bine. Pe urmă, când te maturizezi, înveţi că nu există libertate decât cu condiţia respectării legilor. Legi pe care unii le respectă alţii nu. Cei care nu le respectă sunt de două feluri, primii mari personalităţi ale vremurilor noastre cărora li se rupe de orice regulă şi cei proşti care fac pârnaie la greu, unii pentru o pâine sau o găină. Nu vorbim aici de criminali, violatori, bătăuşi, recuperatori sau ce-o mai fi, ăia nu intră între oameni.

Personal am învăţat că nu ai cum să-ţi aperi principiile la nivel individual, dacă nu trăieşti într-o lume normală. Ca individ este greu să te lupţi cu sistemul, ştiu că aţi mai auzit replica asta şi v-aţi cam săturat de ea dar este cât se poate de reală. Orice ai face, cu legea în braţe, rişti să fii privit de ceilalţi ca un nebun, să devii în ochii lor ridicol, un personaj de care se râde copios. Cine este în stare să-şi asume asta? Dacă în ecuaţie intervine şi o ofertă financiară e şi mai greu. Nu mă refer la compensaţii oferite victimelor unor atrocităţi, acolo este cu totul şi cu totul altceva, ci la acele oferte care, dacă renunţi la principii îţi pot face viaţa mai dulce. Cine poate rezista? Poate fi un om, unul la câteva sute de mii sau milioane chiar, doar că, fiind atât de unic, se pierde în mulţime.

Aşadar înainte de a arăta cu degetul spre alţii eu zic că mai bine ne scanăm propria conştiinţă, dacă ajungem la concluzia că nu am făcut vreodată un compormis putem vorbi. Dacă nu, să ne gândim ce avem de făcut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s