Pediatria

Din toate ramurile medicinei, pediatria mi se pare cea maI dificilă. Pacienţii sunt mici, trupuri plăpânde, trebuie să fii un bun profesionist ca să ştii ce probleme reale are micuţul din faţa ta. Postarea asta a pornit de la filmuleţul acela ce a tot circulat pe net, băieţelul aflat pe scaunul unui stomatolog, bătut de mamă şi speriat de medic. Ca adult îţi este frică de stomatolog, cel puţin mie mi-e frică, de câte ori mă duc mă agăţ cu dipserare de scaun şi suport. Scaunele noi nu mai au mânere şi mi-e greu, de obicei am în mână o batistă, un breloc, ceva de care să strâng. Ce pretenţii putem avea de la un copil? Medicul acela mi s-a părut şi tânăr şi lipsit de orice urmă de simpatie pentru pacient. Dacă aşa se purta cu un copil nu vreau să mă gândesc cum se purta cu oamenii în toată firea. Ce-i drept pediatrii (oricare le-ar fi specialitatea) urmează cursuri speciale legate de comportamentul în privinţa copiilor. Pentru că micuţul pacient trebuie să aibă încredere în tine. Dacă nu i-ai câştigat încrederea micuţul va urla ca din gură de şarpe.

Fiica mea a avut o carie cam pe când era de vârsta micuţului din film. A trebuit să mergem la dentist pentru că acuza dureri. Primul dentist nu m-a lăsat să intru în cabinet. Am spus la revedere şi am plecat. Cum să nu mă laşi să văd ce-i faci copilului? Al doilea cabinet a fost o doamnă care m-a poftit înăutru. Am voie? am întrebat. A zâmbit. Cum să nu, aşa cea mică va avea încredere. Întâi a lăsat-o să se uite în jur, să se acomodeze cu un mediu nu tocmai prietenos, i-a spus că scaunul este ca leagănul din parc, după ce va termina ce are de făcut îi va arăta cum funcţionează. Pe urmă i-a precizat că trebuie să vadă măseluţa bolnavă. Trebuie s-o lase să se uite în gura ei. Cea mică asculta cu gura căscată. Ştia că sunt acolo, mă vedea alături şi nu-i mai era frică. Doamna doctor i-a arătat fiecare instrument în parte, i-a spus că dacă o doare ceva să ridice mânuţa iar ea se va opri, dar sub nici o formă să nu închidă gura. Întâi a scos dintr-o ţiplă două ace mititele, mi le-a arătat ca să văd că sunt de unică folosinţă şi să nu am teamă. Pe urmă a umblat la măseluţă cu grijă, povestindu-i copilului câte şi mai câte de mă miram de unde le scoate. La sfârşit ne-a spus că trebuie să mai venim o dată, că în aceea zi doar umblase uşor ca să nu mai aibă dureri, şi că ne aşteaptă peste două zile ca să punem o plombiţă. Oricum măseaua se va schimba. A lăsat scaunul, cu cea mică pe el, pe spate aducându-l apoi la poziţia iniţială. Cea mică a râs iar doamna doctor i-a spus că data viitoare îi va arăta o albinuţă. Doamne, cât a fost de încântată. Voia să vină ca să vadă albinuţa. Albinuţa era freza, freza aceea de care tuturor ne este frică. Ei bine, doamna doctor i-a arătat cum funcţionează, i-a pus-o pe degeţel ca să vadă că nu doare şi după ce a fost sigură că toate sunt clare a lucrat efectiv.  Cred că nu a durut-o pentru că la vârsta aceea ar fi ţipat din instinct, oricâte poveşti i s-ar fi spus, dar voiam să arăt ce înseamnă să ştii să lucreazi cu copii. Ca o precizare ambii dentişti erau cu plată, diferenţele dintre ei nu erau majore doar că primul nu m-a lăsat să intru în cabinet ca şi cum ar fi avut ceva de ascuns.

Ce ai putea să spui despre o mamă care ţipă şi urla ca nebuna la copil? Ce ai putea să spui despre un dentist care îl ameninţă pe copil că o să-l filmeze şi o să pună filmul pe net ca să vadă toată lumea ce obraznic e? Şi boul, chiar a făcut asta. Ce poţi să spui? E ceva de spus?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s