Maidanezii sunt o problemă

In urmă cu nişte ani, doi sau trei, pe strada mea au apărut doi căţei de talie mică. Câini cu picioare scurte de la drum lung. Maidanezi.  Pe unul dintre ei l-a lovit o maşină, aveau acest obicei specific lor, de a se repezi la roţilor maşinilor, şi l-am văzut dimineaţa întins pe marginea drumului. Celălalt, rămas singur, îşi petrecea zilele stingher. Cu ceva timp în urmă a fost luat de hinghieri. Un bloc întreg s-a mobilizat să-l aducă înapoi. Persoana care a semnat l-a luat în casă dar nu are timp să se ocupe de el, aşa că acelaşi bloc scoate câinele, prin rotaţie, la plimbare. Mi s-a părut un exemplu bun despre cum stau treburile când îţi pasă. De când are stăpân câinele a devenit mai calm, acum stă să-l mângâi ceea ce înainte nu se întâmpla. Se poate dacă iubeşti animalele cu adevărat. De ce spun asta? Pentru că majoritatea celor care se bat cu cărămida în piept şi pun banere cu who the f…. is Ionuţ? mi se par nebuni de-a dreptul. Nu poţi să pui în balanţă viaţa unui om şi-a unui câine. Nu e normal să-ţi fie frică să treci prin parcuri sau pe anumite străzi. De ce s-a ajuns aici nici nu mai contează, important e ce facem?

Cumnaţii mei care stau la curte au trei maidanezi adoptaţi, trei, de care se ocupă cu adevărat, adică au ţarcul loc, li se face curat zilnic, au căsuţa lor, fiecare, au carnete de sănătate, etc … Nu e simplu să ai grijă de un animal. Nu e simplu deloc, e chiar costisitor, mai ales că pleci dimineaţa şi vii seara. Cumnaţii mei le dau, de exemplu, două mese pe zi, prima este o masă caldă, o supă din organe de animale, la care pun legume şi orez, şi-a doua, cina, constituită din boabe. Să mai spun că anul trecut unul dintre ei a fost muşcat de o căpuşă, naiba ştie cum şi unde, şi a alergat cu el la doctor pentru perfuzii, câteva zile, apoi zece zile de tratament şi, apoi, regim special, că avea nevoie de vitamine. Deci costă, iar dacă îţi iei răspunderea unui animal trebuie să te gândeşti dacă poţi sau nu. Eu una ştiu că nu pot şi ca atare nu iau un animal ca să-l abandonez apoi la margine de Bucureşti.

La uzina la care am lucrat aveam haite de câini. Ştiaţi că de foame se sfâşie între ei? Cei bătrâni (dacă ajung), bolnavi sau puii sunt victime sigure.  Nu e nimic înălţător să-i vezi sum se atacă unii pe alţii. Majoritatea sunt bolnavi, de la jigodie până la alte boli pe care nu le cunosc dar care se văd pe trupurile lor. În urma bolii unii dintre ei devin hidoşi, nişte arătări desprinse din filmele de groază. Ce fel de trai duc aceste animale? În ploaie, în frig, fără hrană, etc …  Mi se pare cumplit. Nu iubeşti un animal dacă doar îi arunci, din când în când, câte un rest de hrană. Nu asta e soluţia. Din păcate este târziu şi nu ne-au rămas decât extremele. Dacă vrem să nu ne fie frică pe stradă nu avem încotro şi va trebui să le aplicăm. Poate vă gândiţi la aceea femeie găsită în parc, moartă – spun legiştii de la băutură, dar muşcată de câini, peste 15 muşcături. Un om al străzi, ce mare scofală? Hai să ne gândim că într-o seară, când vii de unde vii, ţi se face rău şi cazi pe o alee pustie dintre blocuri. Până să te găsească cineva s-ar putea să te sfâşie câinii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s