După şedinţa cu părinţii

A început ca o şedinţă furtunoasă. Doar a început pentru să s-a stins ca un balon de săpun. Din 33 de elevi 16 ar fi luat bac-ul la ora simulărilor. Adică procentul obţinut la nivel de ţară. Bineînţeles că nemulţumirile au venit din partea părinţilor ai căror copii nu au trecut. S-a ridicat prima mămică pornită  pe profesoara de sociologie. Că nu face suficientă pregătire cu ei.  Cică majoritatea din clasă, cam 20, vor ca opţional sociologia. Cică ar fi, dintre ştiinţele socio-umane, mai accesibilă. Biata profesoară s-a justificat, ea le-a spus la început de an copiilor că sociologia ar fi mai accesibilă doar că a uitat să precizeze că trebuie învăţat. În momentul când tu obţii 2 sau 3 înseamnă că n-ai citit. Când tu nu vii la orele de pregătire organizate după orele de curs cine e de vină? Din 40 de elevi câţi ar trebui să aibă la aceste cursuri gratuite adună între 2 şi 4. Nici nu s-a mai obosit să ţină prezenţa pentru că era mai simplu să-i memoreze pe cei care vin. „Copilul Dvs. dnă, s-a adresat acelei mămici nemlţumite, n-a fost la nici o oră de pregătire”. Mie personal mi s-a părut penibil. Ce mai poate spune un părinte? Dar de ce nu ştia că fii-su nu vine? Trebuie să-i adune profesoara cu arcanul? Au 18, unii chiar 19 ani. Conform legii sunt majori. Ce discuţi acasă cu el, seara, când te aduni de pe dumuri? La asta s-au adăugat nemulţumirile profesoarei de română, care după 7 ore, şapte, avea doar doi copii care au reuşit să ia peste nouă fără să mai vorbim de cei care au luat sub cinci. Femeia asta chiar face treabă cu ei la clasă doar că ei sunt cu mintea în altă parte. Iar profesoara de istorie, materie obligatorie, a spus că nu au altceva de făcut decât să-şi studieze caietele cu ideile principale trasate de ea. Asta pentru cei care au caiete şi care chiar scriu ceea ce li se spune.  Să mai spun odată că toţi aceşti profesori fac ore de pregătire separate, dar ghiciţi ceva. Orele alea, puse după terminarea cursurilor, adică de la două la patru, sau de la trei la patru sunt prea obositoare pentru bieţii elevi. Nu s-ar putea să nu mai facă anumite ore în timpul cursurilor şi să facă pregătire? La asta am căzut pe spate. Ce altceva au de făcut aceşti copii? Nu-i punem să cumpere nici o pâine, de unde atâta oboseală? Nu zic că-i simplu dar nici nu-i termină fizic. O altă părere care mi s-a părut absurdă a fost aceea conform căreia elevul nu a învăţat ca să vadă cât poate lua fără să înveţe. Părinţii păreau convinşi de această poveste, o spuneau calmi, ca pe ceva firesc. Măi oameni buni mai au, practic, şase săptămâni de şcoală, trebuie scăzută vacanţa de paşte+săptămâna altfel. Cursurile se termină pe 30 mai. Cât credeţi că poate recupera un copil care nu a luat note de cinci la nici o materie? Chiar dacă l-ai ţine închis în casă cu cartea în mână. Vă auziţi ce spuneţi?

O altă părere a fost că acei copii, mai nevoiaşi, mai amărâţi chiar s-au străduit să ia bacul. Cu şase şi-un pic dar l-au luat. Este exemplul unui băiat care mai are un frate şi o mamă singură. Mamă care mai e şi pensionată pe caz de boală şi nu o pensionare de-aia închipuită. Acest copil a muncit toţi anii de liceu la o spălătorie auto, la un magazin la încărcat descărcat şi alte slujbe. Ştiu asta pentru că maică-sa a făcut apel la clemenţa profesorilor expunând situaţia. Ei bine acest copil a avut chiar o notă de 8 la istorie. Deci, se poate.  Cealaltă categorie, de cei cu bani, mai mulţi sau mai puţini, aveau un sictir total. Chiar au venit aseară trei dintre fete, una fiind ceea care se ocupa de banchet şi care, nu avea altă grijă, decât închirierea unei limuzine şi altele. Am înţeles, după aceea ,că nu s-a prezentat decât la română unde a luat un strălucit şase. Nu vreau să mă gândesc cum stătea la celelalte materii. Dar ce contează?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s