Ce înseamnă prietenia?

Noţiunea de prietenie am simţit-o, întodeuna, ca pe ceva deosebit. Eu ştiu că pentru cei care i-am numit prieteni am avut toate sentimentele bune din lume. Se pare că numai eu. Am să dau două exemple.

Prima ar fi nişte cu prieteni cu care mă ştiu de atâţia ani că le-am şi uitat numărul. Cândva m-au împrumutat cu 300 de euro, bani pe care n-am putuT să-i dau înapoi la timpul promis. Nu era o sumă mare dar şi ei aveau un necaz al lor şi erau la nevoie. Le-am dat atunci jumătate din bani iar celaltă jumătate nu s-a prescris ci au avut ei nevoie de ajutor şi le-am dat mai mult decât făcea acea jumătate. E vorba de ani, adică vreo şapte. De-a lungul timpului să zicem că mie mi-a mers mai binişor, chiar acum două luni le-am dat 1000 de lei să mi-i dea când pot şi cum pot. Aşa mi se pare firesc, suntem preteni sau ce mama huciului? Astăzi, mai am 50 de minute naţionale, pe care le pierd dacă nu le consum până luni dimineaţă şi, dat fiind faptul că am oareşce necazuri am simţit nevoia să vorbesc cu cineva. Ştiţi cum e, suni să te vaiţi şi afli că ăla are un necaz de zece ori mai mare decât al tău. Nu am comentat, am zis da, dat fiind faptul că era la servici, am zis sun după-amiază să vorbim, că de, suntem oameni şi mai mult, prieteni. Poate eu sunt umărul tău şi tu al meu. Hai să ne văitâm împreună. Ghiciţi ce? Nu mai răspunde la telefon. De nici un fel. E drept că acum câteva zile m-a sunat să-mi ceară nişte bani, după cei 1000 de lei (care n-au fost chiar o mie ci cumva 1600 că le-am pierdut socoteala) şi chiar nu aveam, că de, am şi io nevoile mele. Chiar să fiu atât de tâmpită?

A doua poveste era o prietenă singură, cu ochii cât cepele pe bărbatul meu. Nu am cel mai bun bărbat din lumea dar este bărbat şi, când eşti singură, înseamnă ceva. N-am să intru în amănunte de genul: nici un bărbat nu va sta cu tine când te pierzi în faţa oricărui pantalon. Ca şi critică bărbaţii sunt mai răi ca muierile, cu muuuult. Degeaba zic ei că nu. Vă spun din observaţii de o viaţă, observaţiile unei femei care a muncit între bărbaţi. Sunt de acord că poate exista şi reversul, adică bărbaţi care au muncit între femei, dar vă zic că bărbaţii sunt de nşpe mii de ori mai acizi. Nu m-a deranjat treaba pentru că aveam încredere în bărbatul meu, cu toate că aia, adică prietena mea era mai îngrijită.,mai frumoasă, mai devreme acasă, dar eu eram nevasta care stătea după el când îi era rău din diverse motive. Bărbatul meu ştia să aprecieze asta. De-a lungul timpului au fost voci care mi-au zis: da cum poţi? Păi … am încredere, era suficient. Toate ca toate până când, din varii motive de la servici, am uitat să spun că lucram împreună, m-a acuzat de ceva anume. Am încercat să mă explic doar că ea nu înceta cu telefoanele. Poate am să povestec despre asta în altă postare. Cert e că bărbatul meu tot îmi zicea da dă-o în pana mea de proastă. Bine, zicea altfel dar vă las să vă imaginaţi. La al nspelea telefon mi-a zis ceva de genul „nu te gândeşti că ai copil …” şi-aici am luat foc. Ce treabă avea copilul meu cu cearta noastră? Ce urma să mi se întâmple legat de copilul meu? Treaba asta mi s-a păru de o mârlănie atât de mare încât nici n-am avut cuvinte, Am închis telefonul şi am şters numerele împricinatei. Bărbatului meu nu-i venea să creadă. Adică n-ai să mai vorbeşti cu cutărica? Ei uite că a trecut un an de când n-am mai vorbit. M-a mai sunat ea de câteva ori, am răspuns, că nu sunt prost crescută, i-am retezat-o diplomat şi chiar nu mai avem ce vorbi. Da tot nu pot să mă întreb:

OARE CE ÎNSEAMNĂ CÂND EŞTI PRIETEN CU CINEVA ? O VORBĂ ŞI-ATÂT?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s