Alegerile noastre

Se ştie că alegerile ne definesc viaţa. În toate modurile posibile. Am mai spus pe aici că nu toţi oamenii au capacitatea de a-şi urmări împlinirea viselor. Eu ştiu că fac parte din această categorie. Nu ştiu să spun ce anume intervine, hotărâtor, în viaţa unui om. Unii vorbesc de soartă, alţii spun că soarta poate fi schimbată tocmai prin alegerile pe care le facem. Mi-a plăcut chimia, numai că profesoara de chimie din liceu venea din cercetare şi avea un mod academic de predare. Eram primul an în care preda şi nu prinsese ideea că noi nu avem baza să asimilăm informaţiile primite. Astfel chimia s-a transformat într-o nebuloasă. Ca elevi glumeam că trebuie să studiem cu o lecţie înainte ca să pricepem ce vrea să spună. Eram copii şi nu aveam îndemnul să fim prea conştiincioşi. Aşa că s-a dus. De mică mi-a plăcut să citesc şi să desenez. Ca prime lecturi ţin minte Fata de fum a lui Vladimir Colin, un autor uitat pe nedrept de generaţiile actuale,  şi Epopeea lui Ghilgameş din ceea ce erau pe atunci Legendele lumii şi Legendele Olimpului datorate lui Alexandru Mitru. Să fi avut 7-8 sau 9 ani când citeam asta. Pe urmă au venit altele şi altele de care nu are rost să vorbesc. De la Ghilgameş mi-a rămas în minte că omul nu are cum să fie nemuritor, dar că poate, prin faptele sale să lase urme în conştiinţa semenilor astfel încât amintirea să-i fie pomenită veac după veac. Copil fiind am căpătat o admiraţie deosebită pentru toţi oameni care sunt în stare să producă artă. Lasă un semn al trecerii lor prin viaţă. Treptat v-am zis că mi-am descoperit talent la desen, de la desen am trecut la pictură, chiar cheltuiam ceva bănuţi pe uleiuri, pensule, pânze, cutreieram fondul plastic şi aveam pe cineva care mă îndruma. Îmi amintesc cu plăcere de zilele petrecute la Muzeul de artă, de felul cum îmi explica acel om modul de lucru al unui pictor, ce fel de tuşe folosea pentru ce efect, cum se vedea o pânză de la distanţă şi cum se vedea de foarte aproape.  Dacă vă duceţi într-un muzeu faceţi experimentuil ăsta, apropiaţi-vă de o pânză cât de mult vi se permite, apoi faceţi câţiva paşi înapoi. Sunt perspective diferite. Ei, şi câte şi mai câte. Când am terminat liceul aş fi vrut să fac regie de film. era în 1986 şi aveam 19 ani, pe mine m-au dat mai târziu la şcoală. Unde să te duci însă? erau trei locuri pe an iar eu eram fiica unui strungar. Cum naiba să trec eu de copii oamenilor de cultură de la noi? N-aveam nici o şansă. Iniţial am spus că dacă nu fac regie de film nu vreau să fac altceva. Ca atare am ajuns în producţie, la munca de jos, s-ar putea spune la lopată, şi când am văzut cu ce se mănâncă munca brută mi-am schimbat opţiunea. Am făcut ceva tehnic ca să nu rămân acolo. In timpul ăsta am continuat să pictez. Ţin minte că aveam o serie de tablouri ce reprezentau viciile umane. Acum, când mă gândesc în urmă mi se pare reuşite, chiar foarte reuşite. Din păcate, în urma unor probleme de sănătate la 23 de ani am zis că toate astea nu-mi folosesc la nimic, că totul este inutil, că n-am să pot niciodată eu, fiica unor muncitori,  să am propria expoziţie, că sunt şi alte lucruri care îţi dau satisfacţie în viaţă, cum ar fi o căsnicie, un copil, etc … Că e şi asta tot o formă de nemurire. Să laşi pe cineva în urma ta.  Pradă unui acces de furie am tăiat toate pânzele, am tocat şevaletul cu o toporişcă ce o folosea tata pentru spartul oaseleor, am aruncat toate caietele, după ce le-am făcut bucăţele, tot, tot. Eram singură şi, când au venit ai mei, mama şi-a pus mănuşi şi-a coborât la ghenă dorind să salveze câte ceva. N-a fost posibil, am distrus temeinic. Cu metodă.  Mă gândesc acum câtă înţelegere mi-au arătat părinţii, nu mi-au reproşat niciodată nimic. Dar niciodată. A fost alegerea mea. A fost bună? A fost rea? Povestea nu s-a terminat încă iar viaţa mi-a demonstrat că niciodată nu e prea târziu.

Am pornit postarea de la fiica mea. Avea de făcut un eseu cu tema „[…] omul preferă liniştea şi chiar moartea libertăţii de a alege singur între bine şi rău!”. ivan Karamazov. Nu ştia prea bine ce are de făcut. V-am spus că este la uman şi au două ore de studiu literatura universală. Acum ce să spun? Pe la 16 ani am citit Femeia la 30 de ani a lui Balzac şi nu mi-a plăcut. O consideram o prostie. A trebuit să mă maturizez ca să înţeleg. Iniţial tema mi s-a părut grea pentru nişte copii de 18 ani, cu capul în nori şi superficiali. Să nu spunem că noi eram altfel pentru că nu eram. Luaţi în calcul că noi nu aveam tentaţiilor lor şi fiţi indulgenţi. Toţi am avut o perioadă când ne-am descoperit. Normal şi firesc ar fi fost să citească romanul ca să priceapă, doar că trebuie să citeşti Moromeţii, Engima Otiliei, Intâia noapte … să înveţi la istorie şi geografie plus că pleci la 8 dimineaţa şi vii acasă la două sau la trei. Când să le faci pe toate? Bine, poţi să citeşti un rezumat pe net dar ea ştie că nu-i totuna cu cititul unei cărţi. Plus că tema mi se părea prea greoaie, prea dură, prea tristă. Ca personajele dostoievskiene. Frământate de nelinişti amare. Pe scurt, aseară am studiat – printre altele, biografia lui Dostoievski pentru că el însuşi a fost un om frământat de boli şi de patimi reuşind să încropim un eseu în care să ne spunem părerea asupra liberului-arbitru. La sfârşit m-am bucurat că am avut prilejul să discut cu ea pe tema alegerilor din viaţa noastră. La cât de mult contează să te zbaţi pentru ceea ce vrei cu adevărat. Ar fi contat şi pentru mine dacă mi s-ar fi vorbit derspre asta. Poate că aş fi ales altfel. Mai demult îmi spunea că ar dori să devină actriţă. I-am spus că, din vorbele de pe la colţuri, UNATC-ul are aceleaşi năravuri ca pe vremea mea. Ea făcuse nişte cursuri la un anume teatru, a avut şi-un spectacol şi spunea că i-a plăcut scena. Pe urmă m-am gândit că cine sunt eu să dau sfaturi? Nimeni nu poate şti, exact, norocui unui om. Norocul nu vine peste tine dacă nu te zbaţi pentru el.  Şi uite aşa, ne-am hotărât să facem fiolologia şi să urmăm şi cursurile şcolii populare de artă plus că vom ţine legătura cu teatrul unde am făcut cursurile. Poate peste trei ani vom face şi UNATC-ul, cine să ştie? Pentru că alegerile ne definesc este bine să faci tot ce depinde de tine pentru ca visul tău să nu rămână la stadiul de vis. Chiar dacă, poate, nu vei reuşi măcar să ştii că făcut tot ce ţi-a stat în puteri. Pentru că alegerile îţi aparţin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s