Michel Houellebecq

Pentră azi e vineri şi pentru că vinerea am promis o prezentare, aşa cum înţeleg eu, a unui scriitor, iată-mă. M-am oprit asupra lui Houellebecq pentru că  tot circulă pe net o maximă a lui,  desprinsă, oarecum din context, şi anume „Viața începe la cincizeci de ani, e adevărat; atâta doar că se termină la patruzeci.” Nu-l poţi condensa pe Houellebeq  într-un citat. Se referea aici la trupul unei femei, pentru că el consideră că la 40 femeia este scoasă din cursă. Pentru bărbaţi mai există o amăgire, tinereţea unei alte femei. Îl poţi contrazice cu argumente solide? Poţi spune că, de exemplu, ştiinţa a înregistrat numeroase progrese şi se poate ca o femeie de 40 să arate mai bine ca una de 20. Posibil, doar că plasticul e tot plastic iar după 25 de ani neuronii încep să moară aşa că, chiar dacă nu e vorba de trup e vorba de oboseala minţii, cea care nu se poate ascunde. O femeie de 40 are un zâmbet amar faţă de o femeie tânărâ care mai speră în găsirea absolutului.

Am citit de el Posibilitatea unei insule şi Particule elementare. Amândouă m-au impresionat. Efectiv. Dacă n-aş şti că este bărbat aş spune că scrie o fiinţă ce deţine ambele sexe, ca acele organisme ce se pot reproduce singure, atât de bine plonjează în ambele universuri, cel masculin şi cel feminin. Chiar dacă analiza acestor universuri,  inclusiv cea asupra idealurilor umanităţii este acidă şi plină de amărăciune este imposibil să nu te regăseşti într-un fel sau altul. Nu-i aşa, ce este viaţa decât o zbatere în van, un  prizonerat al unui trup prea nevolnic dar plin de pofte. Una este să vrei alta este să poţi. Una este să crezi, alta să analizezi. Pot spune că Houellebecq este amar până la venin aşa că, dacă nu sunteţi pregătiţi de o lectură încărcată de analize lucide lăsaţi-o pe altădată. Nu e greu ca stil, e greu ca mesaj.

Îl găsiţi la Polirom la preţuri în jur de 20 de lei. Pentru că editura interzice cu desăvârşire reproducerea totală sau parţială a textelor cărţilor, pe orice mijloc de comunicare, am să risc să dau totuşi un sfârşit de frază (ţineţi cont că scrie în fraze lungi ce pot părea întortocheate) … „istoria individuală îl creează pe individ”.  Poţi îndrăzni să spui altfel? Suntem, vrem sau nu să recunoaştem, rodul educaţiei primite – de-aia sunt importanţi ăia şapte ani de-acasă, şi a propriilor trăiri, pe care, de cele mai multe ori nu vrem să le istorisim, din motive ce ţin de felul în care ne-a perceput lumea într-un moment de slăbiciune, slăbiciune de care ne ruşinăm. Dacă vreţi totuşi să vă întâlniţi cu ele, spuse de altul, citiţi-l pe Houellebecq.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s