Educaţia unui copil

Sunt multe de spus legat de acest subiect. Vremurile moderne sunt pline de sfaturi despre parenting, de cărţi de specialitate, de conferinţe pe tema asta şi câte şi mai câte. Pe vremurile de demult, în Bucovina de exemplu, se spunea că un copil nu se bate cu palma. Că omul matur are palma grea şi nu ştii cum loveşti, la nervi, trupul plăpând al unui copil de-l schilodeşti pe viaţă. Ca atare exista  nuieluşa de alun. Nuieluşa ustura dar nu vătăma. Înţelepciune populară.  Ca să fim bine înţeleşi, luăm în calcul oamenii normali, oameni care nu se pun întodeauna la mintea unui prunc numai că pruncii, după o anumită vârstă, au un talent al lor, specific, să te scoată din sărite. Acum  se interzice prin lege pedepsirea de orice fel a copiilor. Sunt de acord cu asta, pentru că am văzut şi am auzit de tot mai multe cazuri de copii ajunşi în spitale cu răni cumplite căpătate în urma bătăilor.  Nu pot să înţeleg cum e posibil să loveşti  în asmenea hal un copil de 7-8-9 ani.  La vârste mai mici nici nu pot să cuget. N-aş vrea să se  înţeleagă că aş fi o mamă perfectă. Câţi dintre cei care au copii mari pot spune că nu i-au altoit niciodată? Una este însă să-l ciufuleşti niţel, era bună nuieluşa da în oraşe nu e la îndemână, şi alta să-l bagi în spital. Problema este că legea privind protecţia copilului este dură, prea dură după mine, iar ideile astea de parenting nu vorbesc decât despre dezvoltarea armonioasă a copilului de parcă tu, ca părinte, eşti o entitate anulată. Din propria experienţă pot spune că poţi avea rezultate excelente cu copilul şi fără pedepse cu condiţia să discuţi, să-ţi faci timp special pentru asta, şi, ma ales, să te ţii de promisiunile pe care le faci. Personal nu-mi amintesc să-i fi tras o palmă serioasă copilului meu, îmi amintesc însă de câteva ciufuleli stârnite de ea în jurul vârstei de 10 ani. Una dintre ele a pornit de la şcoală, de la orele când li se vorbea despre drepturile copilului, de la numere de telefon date lor pentru a fi apelate în cazul în care sunt abuzaţi. Ce însemna pentru ei cuvântul abuz nu ştiu dacă le explica cineva. Că totodată au şi obligaţii nu numai drepturi, iarăşi nu ştiu dacă li se preciza. Acum nici nu mai ştiu de la ce a pornit discuţia noastră, cert este că ea a ameninţat că sună la acel număr de telefon să ne reclame. Eu m-am înfuriat dar soţul, calm, a întins aparatul de telefon şi i-a zis că poate să facă ce doreşte. Ba mai mult, să-i spună numărul că formează el ca să fie sigur că nu greşeşte. Doamne ce nedumerită era. Am, tras aer în piept, m-am calmat şi am stat de vorbă. Ea îşi imagina că vine careva, ne ridică pe noi şi ea rămâne singură în casă. Stăpână şi liberă. Aşa va proceda şi cu bunicii dacă nu fac ce vor ea. Problema era că o luau pe ea nu pe noi. Când i-am precizat treaba asta a făcut ochii mari. Unde mă duce? Probabil la o casă de copii, la un adăpost, pe unde au locuri libere. Iniţial a zis că nu-i adevărat. Ba era adevărat. Cum să plece din camera ei? De atunci  n-a mai adus în discuţie subiectul doar că am vorbit serios şi despre obligaţiile ei, că eu muncesc să-i asigur un trai decent iar ea trebuie să înveţe, să-şi facă ordine în cameră, şi altele, pe măsura puterilor. Şi să mă respecte aşa cum şi eu o respect pe ea. Poate părea o glumă, dar, doi ani mai târziu, fetiţa unor prieteni a apelat acel număr de telefon. Avea 12 ani şi se întâlnea cu un băiat de 20 de ani.  Normal că părinţii au aflat, au discutat cu băiatul (nici ăla n-avea minte), ăla le-a râs în nas, că să facă bine să-şi strunească fata (le-a tis altfel, grosolan chiar), că ea vine după el. În timpul ăsta fata vărsa lacrimi de dragoste. După îndelungi dezbateri, au ajuns la concluzia că trebuia supravegheze fata 24 din 24, ca atare, pentru că învăţa după-amiaza, mama pleca de la servici la prânz, o preda dirigintei şi o lua tatăl la terminarea cursurilor. Nu avea voie să iasă din casă. Ei bine, acest copil a sunat la acel număr de telefon pentru protecţia copilului reclamând că este sechestrată în casă de părinţi. Ce a ieşit de-aici? Anchetă din partea protecţiei copilului, declaraţii la poliţie, ce să mai spun o întreagă luptă a acelor părinţi să nu li se ia copilul şi să fie aruncat în nu ştiu ce instituţie a statului. Reprezentanţii statului au fost înţelegători, oarecum, au atenţionat părinţii că riscau ca la o altă reclamaţie a fetei să fie  anchetaţi direct pentru încălcarea drepturilor copilului.  Pe la 16 ani acel copil a fugit de-acasă, nu şi-a terminat şcoala şi mă rog, acum parcă e în ţară. Oricum ar fi, acei părinţi nu prea au avut ce să-i mai facă. Spun asta pentru că îi cunosc, ştiu ce fel de oameni sunt şi mai ştiu că numai abuzat nu a fost acel copil. Mă rog, s-ar putea spune că fierului rău  nu ai ce-i face, dar nu pot să nu mă gândesc la nuieluşa de alun, poate că o bătaie bătrânească ar fi făcut bine. Poate. Personal consider Biblia una din cele mai bune cărţi, găseşti acolo sfaturi despre toate, de la comportamentul în societate, întemeierea unei familii, creşterea copiilor, guvernarea unei ţări. Mi-am propus ca anul acesta să citesc Vechiul Testament, încet, cum voi putea cu condiţia să înţeleg. Iată ce scrie despre copii în pildele lui Solomon „nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă îl vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din împărăţia morţilor”. De două mii de ani.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s