Răsucirea unui popor – partea I

Poate că mai corect ar fi fost un termen ca deformarea dar mi s-a părut prea puţin. Lucian Boia zice în cărţile domniei sale că perioada interbelică, cea despre care vreau să vorbesc acum, nu era atât de extraordinară pe cât ne place nouă să credem. În nici o vreme, după cum spunea Miron Costin – cronicarul, nu sunt vremurile sub om ci bietul om sub vremuri. Aşa că nimeni nu-şi imaginează că, pentru un om simplu, a fost vreodată uşor.

Se spune că aveam 80% din populaţie agrară, aşa e doar că românul este legat de locul lui iar industria de-abia prindea contur. Malaxa visa să facă o maşină românească şi probabil ar fi reuşit. Acum, avem 45% din populaţie agrară, nici comuniştii n-au reuşit să ne industrializeze cu forţa, şi aia e vai de capul ei, votant – de cele mai multe ori, cu ăl de e mai darnic, adică dă mai mult de o găleată. Majoritatea populaţiei de-abia ştia să scrie şi să citească în 1930, nu mai ştiu datele exacte dar cel puţin 40% pe atunci erau neştiutoti de carte. Acum termină 8 clase şi nu ştiu să facă o împărţire. Spre cinstea şcolii de atunci pot să spun că tata, cu şapte clase de pe vremea regelui a putut s-o ajute pe fiică-mea până prin clasa a patra. Cu toate noile sisteme de predare a avut capacitatea de înţelegere. Locuinţele. Am copilărit atât în Bărăgan cât şi în Bucovina în nişte case, cum s-ar spune bătrâneşti, ambele  făcute imediat după război. Bineînţeles că sunt diferenţe dintre nord şi sud dar erau spaţioase, călduroase, sunt locuite şi-acum şi aveau nişte reguli de curăţenie şi ordine care nu se mai găsesc în multe gospodării din ziua de azi. Aş putea spune că  azi, în Bucureşti, sunt case mai prăpădite decât cele cunoscute de mine în copilărie. Comuiniştii ne-au îngrămădit la bloc ca să putem fi supravegheaţi mai uşor, punându-ne unii peste alţii, ca în conservă, deşi tradiţia noastră vorbeşte despre orizontală, ca direcţie de construcţie, nu verticală. Mortalitatea infantilă. Era mare înainte de război, parcă cea mai mare din Europa. Nici atunci, ca şi acum, nu existau medici dispuşi să-şi petreacă viaţa în satele noastre. Este o problemă pe care nici un regim n-a putut s-o rezolve doar că de atunci ştiinţa a făcut mari progrese. Cred că totuşi, copii aceia, de dinainte de război, mureau de anumite boli dar nu de foame. În România de azi, cel puţin de două ori pe an auzi de copii morţi de inaniţie, hrăniţi doar cu ceai. Nu cred că e cazul să dau exemple pentru că sunt destul de recente. Asta în nişte vremuri cu progres tehnologic remarcabil. Călătorind prin  ţară ai ocazia să vezi case ce stau să cadă pe care, probabil, le sprijină antena parabolică. Deci, accesul la informaţie există spre diferenţă de atunci când radio aveau intelectualii comunei, dacă aveau, dar în mod sigur aveau abonament la un ziar şi … cam atât.

Una peste alta l-am întrebat pe tata care vremuri i se par mai bune, cele de pe vremea regelui, cele de sub comunişti sau cele de azi. A stat o clipă pe gânduri şi a dat verdictul „cele de pe vremea regelui „/ „de ce?”/ „pentru că atunci fiecare îşi ştia lungul nasului”. Am înţeles ce mare lucru înseamnă , pentru o societate, ca fiecare să fie conştient de locul pe care îl ocupă. Dar oare când s-a produs această răsucire a unui întreg neam? Când ne-am pierdut măsura? Mă uitam la unul dintre fraţii Becali la tv, că îl tot dau ăştia la nesfârşit, nu ştiu care dintre ei era , cel care vorbea ceva de mafioţi. Nu asta m-a nedumerit ci exclamaţia „păi ce, eu să vorbesc cu oricine? am şi eu prestigiul meu” şi mă gândeam, Doamne când am ajuns aici, când am permis unui analfabet, un  neica nimeni, un coate goale să-şi imagineze că el chiar are prestigiu. Şi câţi nu sunt ca el. Dar, despre asta în partea a II-a. Acum dacă vreţi să intraţi pe Historia – http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/reclamele-presa-interbelica-oglinda-paturii-bogate-societatii-romanesti ca să vedeţi totuşi de ce era mai bine. Să vă spun că salariul mediu era de 2000 de lei, şi îl aveau mai toţi muncitorii, că un profesor începea cu 3000 de lei şi puteau termina cu 11000 de lei. Să spunem că era 30 lei/kg.-uleiul şi era considerat scump, pâinea 6 lei/kg iar o pasăre de la ţăran, din târg, se cumpăra cu 20-25 de lei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s