Viaţa unei femei la 50+

Puţine sunt femeile deosebite. Ca şi la bărbaţi. Dar haideţi să definesc ce înţeleg prin femeie extraordinară. Toate femeile normale au grijă de familia lor, aşa că a face o mâncare, a avea grijă de copii, de bărbat sau a face curăţenie nu mi se pare  deosebit, ci relativ. Pentru un copil mâncarea gătită acasă e cea mai bună, chiar dacă nu se supune nu ştiu căror norme. Ca într-o glumă veche. Se zice că doi tineri căsătoriţi, de la sat, nu reuşeau să se înţeleagă asupra mămăligii. Că de, mămăliga ne defineşte. Indiferent cum o făcea tânăra nevastă nu era ca la mama acasă. Într-o zi, femeia, a uitat fiertura pe foc şi a afumat-o. Şoc şi groază. Ce o să zică soţul? Bărbatul, venit seara de la munca câmpului,  exclamă satisfăcut „însfârşit ai reuşit să faci o mămăliga ca la mama acasă”. Deci, dacă mai aud că eu fac, dreg şi altele chiar mă satur. Sunt milioane de femei care fac. Cu ce ar fi una mai deosebită una singură decât alta? Femeile extraordinare sunt cele care reuşesc să lase în urma lor un fel de adiere de primăvară. Le iubeşti chiar dacă nu le cunoşti prea bine. Sau, dacă vreţi alt termen, le respecţi.

În 2008 a fost numită acolo unde lucram, ca şefă, o femeie. Până atunci această funcţie a fost deţinută exclusiv de bărbaţi de parcă ştiinţa de carte le aparţinea total. Zicem că nu suntem o societate misogină. Numai zicem. Ca şi restul lumii am fost reticentă. Pe urmă am cunoscut aceea femeie, talisman norocos, cum obşnuiam să-i zic fără ca asta să fie un pupat în cur. Să ne înţelegem, lucram într-un domeniu dedicat, prin definiţie, bărbaţilor iar eu învăţasem sau eram dresată că trebuie să fiu supusă. Doar eram femeie. La început nici nu m-am apropiat de ea.  Am aşteptat,  câteva luni după numirea ei ca şefă, şi, ulterior, ne-am apropiat. Ca să fie clar, aceea femeie are o ştiinţă de carte, pe domeniu metalurgic, care bate, de departe, mulţi bărbaţi. Nu-i vorbă că a şi lucrat în domeniu aşa că nu vorbeşte numai din cărţi. Era fiica unui fost prim-secretar de judeţ, cu mama medic, actualmente medic de familie într-un mare oraş din ţară, adică o familie care o învăţase, dincolo de ştiinţa de carte, o anumită conduită. Nu am întâlnit sef mai înţelegător ca ea. În anumite limite, firesc. Că doar nu te tragi de şireturi cu orişicine.

Când a venit la noi avea o situaţie financiară deosebită. Nu era măritată, avusese o căsnicie în tinereţea stuidenţească, de unde avea un copil, o fiică, căsătorie care durase, probabil, trei ani, iar după divorţ nu se călugărise, avea partener dar nu soţ. Cum la noi, în aceea perioadă eram sub dominaţie austriacă, ea fiind o vorbitoare cursivă de engleză-franceză, nu a fost greu să se apropie de unul dintre austrieci. Discutăm de oameni la 50 de ani, sau, mă rog, prin preajmă. De aici până la a fi cu austriacul nu a fost decât un pas.  Ea, aproape singură, el singur, omul nu a fost căsătorit vreodată, aşa că ce era de zis? Când spun situaţie financiară deosebită trebuie să vă gândiţi că această femeie avea trei case în târgul Bucureştilor, una în oraşul natal şi alta la Câmpina, nu ştiu ce moştenire. Toate pe numele ei. Ce aveau părinţii nu se pune. Una peste alta nu era o muritoare de foame. La un moment dat austriecii intră în dizgraţie, că de, poţi să fii tu oricât de austriac nu te pui cu românul. Una dintre primele măsuri contra a fost excluderea ei. Din invidie nu pe merite. A plecat într-o vineri la o şedinţă iar luni nu a mai fost. A fost condusă la poartă cu firma de pază şi i s-a interzis să mai pună piciorul în incinta fabricii unde lucram de parcă era nu ştiu ce infractor. Mă rog. Cert este că a plecat la Viena cu austriacul ei, printre altele nu ştiu ce viţă nobilă, s-a căsătorit cu el, a avut nunta la un castel austriac, cu tot ce impune o ceremenoie catolică, au participat părinţii şi fiica, a fost condusă la altar de tatăl ei, om la 70+ mândru nevoie mare şi … s-a angajat ulterior la multinaţională cu sediul în Viena. Pun pariu că, între timp, a învăţat şi germana.

Dincolo de aceste vorbe am realizat că poate există viaţă la 50+. Circulă pe net o maximă a unui scriritor francez, că viaţa poate începe la 50 dar, să ţinem cont că se termină la 40. El n-a spus-o chiar aşa dar lumea reţine ce vrea nu ce trebuie. Ei bine, această femeie, frumoasă, bună şi blândă, cu ţepi ca orice femeie, mi-a demonstrat că se poate şi altel.

PS: după plecarea ei, pentru că, cică, eram omul ei am avut de suportat multe mizerii. Careva mi-a strigat într-o zi „vezi să nu ajungi ca doamna X”. M-am întros spre el şi-am râs. Doamne ajută. Boul se gândea la altele, adică să fiu dată afară cu paza după mine. De parcă un sevrici defineşte o viaţă dar eu, mă gândeam la altele. Adică să am trei case în Bucureşti, să ajung angajată la Viena (nu neapărat o cîsnicie cu un asutria), etc …  Oricum ar fi ea este persoana care mi-a demonstrat că există viaţâ şi la 50+ şi că, uneori,  poate fi chiar mai bună.  Aşa că doamnelor, pentru că 1 martie, nimic nu e pierdut, sologanul cu viaţa care se termină la 40 e scos din context dar, despre asta, altă postare. O urare de bine cu gândul că orice vârstă are frumuseţea ei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s