Orice femeie are nevoie de … farmec

De-a lungul timpului am întâlnit diverse tipuri de femeie, unele frumoase de la mama natură, altele având un farmec al lor aparte. De obicei cele considerate drăguţe, frumoase sau bune aveau un ceva deosebit care le dădea farmec. Toate însă erau femei îngrijite. Când spun îngrijite mă refer la ten, la corp (chiar dacă unele nu erau în standarde), la felul de a se îmbrăca şi, mai ales la păr. Personal nu suport părul neîngrijit şi, mai ales, murdar. Fiind o persoană cu un tip de păr gras consumul de şampon bate oareşce recorduri. De-a lungul timpului am auzit păreri cum că tocmai spălatul des face ca părul să se îngraşe mai repede. Nu cred asta, există acum o gamă întreagă de şampoane destinate tocmai acestui tip de probleme şi este păcat, ca femeie, să mergi la servici cu părul slinos.

Mi-ar fi plăcut să am părul ondulat, nu-l am, e moale şi rebel, întodeuna vârfurile sunt întoarse exact cum nu trebuie. Acum, că am îmbătrânit, problemele sunt chiar mai mari. Este adevărat că de-a lungul vremurilor a îndurat destule. De la permanentul anilor 80, la decolorare cu perhidrol, voiam să fiu şi blondă şi cu părul ondulat şi nşpe mii de vopseluri. Nu cred să existe culoare pe care să n-o fi avut-o de-a lungul vremii. De la negru la blond, trecând prin toate nuanţele de şaten şi cochetând ocazional cu roşcatul. Aveţi idee cum era o decolorare cu perhidrol pe vremuri? Pe vremuri adică înainte de 90 când nu se găseau de nici unele. Dacă aveai ghinionul ca cea care te decolora să greşească concentraţia de perhidrol te uitai cum din părul tău iese fum. Fără nici o glumă, v-o spune un om păţit. Pe urmă venea vopsirea şi altea alea. Şi am fost blondă ani buni.  Acum că am îmbătrânit (ei, nu sunt chiar atât de babă) suferinţele părului încep să se vadă. Nu îmi cade dar firul de păr, atunci când creşte, devine subţire şi casant. Am încercat până anul trecut să-l port mai lung dar nu se poate aşa că renunţat şi l-am scurtat. Am descoperit însă produsele farmec şi http://www.farmec.ro/produse/produse-la-promotie/kit-de-tratament-pentru-regenerarea-parului-66.html. Sunt gata să încerc acest produs cosmetic pentru uz extern, adresat atât femeilor, cât şi bărbaţilor care se confruntă cu probleme legate de lipsa vitalităţii părului, căderea acestuia, uscarea ori îngrăşarea excesivă a scalpului. Este recomandat sa se faca minimum doua cure anual. M-au convins vitaminele A, E şi B5 care acţionează pentru restructurarea părului degradat. Aveam o formulă cu ou şi vitamina A care părea să dea roade doar că era empirică şi de ce să nu încerc o recomandare de la specialişti mai ales că preţul este unul permisibil.

Problemele femeilor legate de păr nu sunt mai puţine în zilele noastre. Mă uit la fiica mea care a moştenit acelaşi tip de păr. Foloseşte des feonul, placa pentru întins, iar părul este vopsit, fără să mai discutăm de factorii nocivi din atmosferă care acţionează zilnic asupra noastră. Pe pagina cu produse la promoţie de la Farmec găsim cam tot ce am avea nevoie în funcţie de tipul de păr.  Fiicei mele i s-a potrivi http://www.farmec.ro/produse/par/ser-hidratant-termoprotector-64.html la cât de mult întrebuinşează foenul. Pentru că nu-i aşa, orice femeie are nevoie de farmec.

Dacă nu aţi ghicit acest articol este unul participant la concursul SuperBlog Spring 2014.

Principiile, un cuvânt din Dex

PRINCÍPIU, principii, s. n. 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc… Aş dori să cunosc un om capabil, în lumea în care trăim, să-şi respecte principiile pe care le are indiferent de consecinţe. Personal nu cred că există decât la nivel declarativ. Nu mai suntem în Evul mediu ca să putem fi arşi pe rug apărându-ne ideile în care credem. Pe undeva nici martiri nu mai putem fi decât în numele credinţei, dar şi asta cu condiţia să plecăm misionari în Africa expunându-ne atacurilor nu ştiu căror triburi. Cine are însă chef de una ca asta? Dar cum omul modern nu are credinţă se poate să nu aibă nici principii, deşi de când eşti mic ţi se spune una sau alta, eşti învăţat de bine. Pe urmă, când te maturizezi, înveţi că nu există libertate decât cu condiţia respectării legilor. Legi pe care unii le respectă alţii nu. Cei care nu le respectă sunt de două feluri, primii mari personalităţi ale vremurilor noastre cărora li se rupe de orice regulă şi cei proşti care fac pârnaie la greu, unii pentru o pâine sau o găină. Nu vorbim aici de criminali, violatori, bătăuşi, recuperatori sau ce-o mai fi, ăia nu intră între oameni.

Personal am învăţat că nu ai cum să-ţi aperi principiile la nivel individual, dacă nu trăieşti într-o lume normală. Ca individ este greu să te lupţi cu sistemul, ştiu că aţi mai auzit replica asta şi v-aţi cam săturat de ea dar este cât se poate de reală. Orice ai face, cu legea în braţe, rişti să fii privit de ceilalţi ca un nebun, să devii în ochii lor ridicol, un personaj de care se râde copios. Cine este în stare să-şi asume asta? Dacă în ecuaţie intervine şi o ofertă financiară e şi mai greu. Nu mă refer la compensaţii oferite victimelor unor atrocităţi, acolo este cu totul şi cu totul altceva, ci la acele oferte care, dacă renunţi la principii îţi pot face viaţa mai dulce. Cine poate rezista? Poate fi un om, unul la câteva sute de mii sau milioane chiar, doar că, fiind atât de unic, se pierde în mulţime.

Aşadar înainte de a arăta cu degetul spre alţii eu zic că mai bine ne scanăm propria conştiinţă, dacă ajungem la concluzia că nu am făcut vreodată un compormis putem vorbi. Dacă nu, să ne gândim ce avem de făcut.

Elif Shafak

Ştiu că azi e duminică şi că am promis vineri o recomandare de carte. Dar … cum se spune mai bine mai târziu decât niciodată. Pe Elif Shafak am descoperit-o întâmplător, trebuia să comand o carte pentru şcoala fiică-mi, o carte ce costa 30 de lei şi am completat cu Bastarda Instambului până la 50 de lei. Astfel ne-am cunoscut. O sctiitoare de origine turcă, tânără, are 43 de ani dar care a reuşit să mă uimească. Simplu şi profund, aşa s-ar putea defini scrierile ei. Simplu ca stil, profund pentru că ne dezvăluie frământările oamenilor neadaptaţi niciunde (drama emigrantului, zbaterea între două culturi diferite, occident versus orient, etc …), psihologia femeii şi profunzimea lumii turce despre care ştim prea puţin, sau oarecum denaturat de lecţiile de istorie comuniste.

În Lapte negru de exemplu m-am regăsit ca orice femeie care a luptat cu eul interior, cu iubirea ce nu vine când vrei ci când te aştepţi mai puţin, cu grijile unei sarcini şi altele. Degeţicile ei, acele voci interioare ce se zbat în noi, sunt monumentale. Cartea este despre şi pentru femei, despre maternitate şi despre temerilor femeilor legate de copii, căsnicie şi carieră. Este o trecere în revistă a unor femei celebre, a dramelor lor, o istorie a feminităţii şi a capacităţilor feminine, oarecum subapreciate. O carte pentru orice femeie.

Onoare este cartea explicaţie. Cultura şi tradiţia islamică mai presus de cultura occidentală. O explicaţie a ceea ce înseamnă crima de onoare. Un roman psihologic urmărind evoluţia unui tânăr şi a familiei acestuia, mutaţi în Londra, dezrădăcinaţi faţă de tradiţia lor, incapabili să asimilieze partea bună a lumii occidentale se întorc la tradiţiile lumii islamice, sfârşesc luptând să-şi ispăşească pedeapsa nimiciţi de regrete. Sfântul nebuniilor incipiente tratează aceeiaşi  temă,  de data asta a studenţilor islamici aflaţi la studii în statele unite. Care lume e mai bună? Pentru că ni se prezintă ambele lumii,. Teoretic n-ar trebui să fie în contradicţie, pentru ambele religii vorbesc de iubire şi acceptare,doar că ambele lumi nu sunt conduse de oameni simpli ci de oameni luminaţi şi înverşunaţi.

Am lăsat la urmă Cele patruzeci de legi ale iubirii. O carte fenomen cum s-a spus. Nu e nimic greşit în această apreciere. Am recitit câteva recenii şi am constat că aproape uitasem de iubirea omenească sub care se derulează romanul, reţinusem numai partea spirituală, iubirea dincolo de cuvinte dintre poetul persan Rumi şi dervişul sufit. O carte despre iubire în toate formele ei, despre religie şi spiritualitate, despre datorie şi iubire. O carte despre acceptarea lumii în toată diversitatea ei, despre înţelegere şi despre bunătate. O carte ce te va face, indiferent de credinţă,să vezi lumea cu alţi ochi. Îi ştiţi pe dervişii rotitori? acei dansatori turci celebri, ei bine le veţi înţelege dansul, le veţi iubi istoria şi pe Rumi, un mare poet. Veţi fi plini de înţelegere când veţi termina de citit.

Ca încheiere am vrut să pun un citat din Lapte negru, numai că, între timp am decoperit pe net o serie de aforisme sufite, provenind dintr-o recomandare de călătorie în Turcia. Unul dintre ele mi s-a părut că o defineşte cel mai bine pe această Elif Shafak (şi nu numai) „Putem să ascultăm şi punctul de vedere al celorlalţi şi să dăm tuturor libertatea de opinie. Pentru că noi înşine pretindem aceasta, ne-am putea strădui să apreciem ceea ce este bun în celălalt şi să-i trecem cu vederea ceea ce noi considerăm că este rău. Nu există nici un lucru pe care să nu-l putem tolera şi nu există nimeni pe care să nu-l putem ierta.” Lectură plăcută.

De ce toate persoanele grase citesc?

O avea cititul ceva anume? Este o observaţie fără conotaţii. Observaţie şi punct. În transportul în comun aşa se întâmplă. Fie că ne place sau nu.Nici eu nu sunt în standard, ca înălţime şi greutate, sunt pe plus cum s-ar spune, da în general persoanele mai grăsuţe citesc, iar controlorii au un instinct care le spune că ăia sunt contrvenienţii. Dacă citeşti în transportul în comun şi se urcă oamenii RATB-ului sigur te vor întreba de sănătate pe tine. Cartea arde, ustură şi desigur, ăia de citesc sunt dubioşi. Nu contează cine e în jurul tău, mai ales o anumită etnie nu e întrebată de bilet, e prea mult, iar dacă ai curajul să-i atragi atenţia celui trimis de RATB că nu e în ordine, că ori suntem luaţi la întrebări toţi ori niciunul, ţi se răspunde pe un ton de mare cunoscător al legilor „ce doamnă, faceţi discriminare?”. Nu prostule, tu faci discriminare când pe mine, că citesc, mă iei la rost şi pe aia cu fuste lungi n-o vezi. Care naiba e discriminatul? Tu, RATB pui afişe că transportul public nu e gratis. Pentru cine? Zic şi io.

Şi da, persoanele mai grăsuţe citesc, n-am văzut nici o slăbănoaga cu o carte în braţe.

Şi da, cică suntem un popor educat şi, mai ales, ospitalier. Suntem pe naiba. Nu suntem în stare să respectăm un semafor iar ceea ce se întâmplă în transportul în comun e ceva de chin şi jale. Se vede educaţia ieşind prin toţi porii. Da o educaţie din aia groasă. Ieri, de exemplu, urcă pe la uşa din faţă, de lângă sofer, o tipă din asta, grasă. Da grasă. De o tonă şi-un pic. Chiar a alergat după maşină, cu două sacoşe în ,mâini şi-a transpirat al naibii. În fine, se urcă, după care împinge pe toată lumea şi se repede spre tipa care stătea în faţă, chiar lângă şofer, în dreapta. Dacă ştiţi Bucureştiul şi circulaţi cu RATB-ul ştiţi că acel loc are un fel de … nici nu ştiu să numesc, un loc de pus bagaje. Strigă, îmi daţi voie să-mi pun şacoşele acolo? Nu aşteaptă răspunsul, de fapt sacoşele erau deja în aer, gata să aterizeze. Tipa de acolo, o tipă slăbuţă şi draguţă era să fie sufocată de braţele de-o juma de tonă. Poc şi gata. Bagajele sunt la loc sigur, stăpâna nu. Îşi face loc cu coatele,  eu şi încă o persoană trebuia să ne ferim ca sî nu ia tăvălugul. Într-una din sacoşe sunt două cărţi. A treia e la ea în braţe. Pentru că între timp coboară o mamaie cu nepoata, se eliberează un loc şi grăsuţa e grămadă pe el. Satisfăcută deschide o carte. Bagajele erau în siguranţă. Ce naiba o citi în cărţile alea? Da suntem un popor educat. Mai ales cult, citit. Nu contează că citim Sandra Brown, citim, nu?

Cineva spunea că educaţie este egală cu ştiinţa ce-ţi permite respectarea legilor. Definiţia din dex spune aşa „Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretulu„. Se vede.

Vine campania electorală

Politicienii noştri au impresia că ni se spală creierul.

Ponta promite majorarea pensiilor şi salariilor bugetarilor. De câte ori n-am auzit asta? de fiecare dată. Şi da, se vor majora unele pensii anul acesta, ca şi unele salarii dar ceea ce se dă acum se va lua înzecit în următorii ani lipsiţi de campanii electorale. Iar ministrul de finante „încearcă şi ea săraca” – ăsta e citat de la premier să ne lămurească de nişte lucruri foarte complicate.

Băsescu recomandă depolitizarea ANAF. Cine te-a împidedicat neicuşorule s-o faci în 9 ani de mandat? Că doar ai fost un preşedinte jucător, nu? Lăsaţi profesioniştii să-şi facă treaba. Zău? Care sunt profesioniştii ăia? Că profesioniştii adevăraţi sunt departe iar cei care vin înapoi sunt fie pile de pile, fie proşti cu şcoală care nu-şi găsesc un loc niciunde. Că de, la nenorociţii ăia de capitalişti trebuie să dai dovada capacităţii tale, nu merge altfel. Parcă îmi aduc aminte de cei 10000 de specialişti.

Crin, mă amuză. E ca un copil care şi-a luat jucăriile şi acum face pe nebunul. Da,da şi nu,nu de câteva ori, ca un papagal care atât a învăţat. Cred că nu ştie de care parte să se ataşeze.

Da, io, simplu cetăţean nu pot să nu mă întreb cu cine naiba votez? Votez? Politicienii noştri ne cred proşti, uituci, masă amorfă care poate fi împinsă oriunde cu o găleată şi-un kil de ulei. Aşa e. Să nu uităm că 45% din populaţie trăieşte la sat şi nici nu are prea multă carte. Asta e. Ţara te vrea prost.

Pensia, această nebuloasă

Zilele trecute m-am uitat nedumerită la anunţul că pensiilor celor care au scăpat de muncă între 2011-2014 se vor majora cu 63 de lei. Întâi am râs pe urmă mi-am dat seama că aceşti proaspeţi pensionaţi sunt mai mulţi decât cei care au părăsit munca cu mai mulţi ani în urmă, aşa că este un calcul simplu având în vedere că vine campania electorală. Pensiile acestea, nenorocit de mici, m-au nedumerit întodeuna. Cum se calculează. Cineva, mai specialist, mi-ar spune că este în funcţia de contribuţia fiecăruia. Aşa să fie? Am în familie aşa:

– tata, pensionat din 90, 40 de ani de muncă, strungar într-o fostă mare uzină, suma 1200 de lei;

– mama, pensionată în 99, 38 de ani de muncă, a lucrat în comerţ, suma  840 de lei (9 ani munciţi după 90);

– fratele mamei, 21 de ani de muncă, 17 la o turnătorie din Ploieşti şi 4 ani adunaţi după 90, pensie 550 lei, la care se vor adăuga cei 63 de lei şi o să ajungem la 613 lei;

– soţia unchiului, 10 ani de muncă, la o seră de pe lângă Ploieşti, o parte sub comunism, o parte după 90, nu mai ştiu câţi şi cum, pensie 350 de lei;

C e au în comun aceşti oameni? Sunt egali ca şi apreciere la baza de calcul.  90% din anii lucraţi i-au lucrat sub comunişti, deci contribuţiile, după noul sistem, la cât ar putea să se ridice?Habar n-am da nu cred să fie cine ştie ce. Să menţionăm ca tata a ajuns la 1200 după ce i s-au recunoscut 7 ani de grupă, vechimea de sus reprezintând anii efectiv lucraţi şi nu mai ştiu ce sporuri  care i s-au dat de câţiva ani încoace. Dar, sunt 40 de ani de muncă, zi după zi, opt ore cu sâmbete cu tot.  Mama are cei mai mulţi ani lucraţi sub noul sistem dar cu toate astea, este cea mai dezavantajată. Este adevărat că în comerţ salariile au fost mici doar că nu era munca necalificată şi ceva, ceva în plus faţă de salariul minim trebuie să fi avut. Cum se calculează?

Pe de altă parte, ceilalţi doi au tăiat, pe bune, frunze la câini toată viaţa. Au făcut ce le-a plăcut şi ce au vrut. Munca nu le-a plăcut, se vede din anii lucraţi, după 90 nici nu mai ştiu cât au lucrat, mai ales unchiul nu ştiu dacă a lucrat iar mătuşa a făcut cei zece ani ca să beneficieze de o pensie socială, a muncit de la 45 la 55, că pe atunci se ieşea la pensie la 55 de ani şi atât, în rest a aşteptat pomană de la stat, de la alţii, etc … Chiar aşa este, de câte ori nu s-a dus mama la Ploieşti să le ducă una alta că mureau de foame. Cam cum trebuie să se simtă un om când vede, după 38 de ani muncă că are 840 de lei pensie iar un om care a muncit 17 ani ajunge la 613 lei? Vă spun eu, ca cel mai mare prost, pentru că diferenţa de 200 şi ceva de lei între cei doi nu este hotărâtoare. Să mai adaug că ai mei au fost conştiincioşi? Că au beneficiat de medical de câteva ori în viaţa lor şi atunci pentru diagnostice grave, operaţii sau internare pentru tratament hernie coloană de disc? Cred că aşa au fost marea lor majoritate. Au luptat să-şi facă o casă, să ofere condiţii mai bune copiilor, etc… că nu au reuşit mare lucru e altă poveste dar au muncit ca un metronom nişte zeci de ani ca să ajungă la bătrâneţe să nu poată plăti medicamentele. Cum naiba se calculează? Cum se apreciează munca de o viaţă a unui om. Pentru că indiferent, sub comunism sau nu, una este să dai contribuţii sociale 10 sau 17 ani şi alta 38 şi 40. Nu?

 

Pediatria

Din toate ramurile medicinei, pediatria mi se pare cea maI dificilă. Pacienţii sunt mici, trupuri plăpânde, trebuie să fii un bun profesionist ca să ştii ce probleme reale are micuţul din faţa ta. Postarea asta a pornit de la filmuleţul acela ce a tot circulat pe net, băieţelul aflat pe scaunul unui stomatolog, bătut de mamă şi speriat de medic. Ca adult îţi este frică de stomatolog, cel puţin mie mi-e frică, de câte ori mă duc mă agăţ cu dipserare de scaun şi suport. Scaunele noi nu mai au mânere şi mi-e greu, de obicei am în mână o batistă, un breloc, ceva de care să strâng. Ce pretenţii putem avea de la un copil? Medicul acela mi s-a părut şi tânăr şi lipsit de orice urmă de simpatie pentru pacient. Dacă aşa se purta cu un copil nu vreau să mă gândesc cum se purta cu oamenii în toată firea. Ce-i drept pediatrii (oricare le-ar fi specialitatea) urmează cursuri speciale legate de comportamentul în privinţa copiilor. Pentru că micuţul pacient trebuie să aibă încredere în tine. Dacă nu i-ai câştigat încrederea micuţul va urla ca din gură de şarpe.

Fiica mea a avut o carie cam pe când era de vârsta micuţului din film. A trebuit să mergem la dentist pentru că acuza dureri. Primul dentist nu m-a lăsat să intru în cabinet. Am spus la revedere şi am plecat. Cum să nu mă laşi să văd ce-i faci copilului? Al doilea cabinet a fost o doamnă care m-a poftit înăutru. Am voie? am întrebat. A zâmbit. Cum să nu, aşa cea mică va avea încredere. Întâi a lăsat-o să se uite în jur, să se acomodeze cu un mediu nu tocmai prietenos, i-a spus că scaunul este ca leagănul din parc, după ce va termina ce are de făcut îi va arăta cum funcţionează. Pe urmă i-a precizat că trebuie să vadă măseluţa bolnavă. Trebuie s-o lase să se uite în gura ei. Cea mică asculta cu gura căscată. Ştia că sunt acolo, mă vedea alături şi nu-i mai era frică. Doamna doctor i-a arătat fiecare instrument în parte, i-a spus că dacă o doare ceva să ridice mânuţa iar ea se va opri, dar sub nici o formă să nu închidă gura. Întâi a scos dintr-o ţiplă două ace mititele, mi le-a arătat ca să văd că sunt de unică folosinţă şi să nu am teamă. Pe urmă a umblat la măseluţă cu grijă, povestindu-i copilului câte şi mai câte de mă miram de unde le scoate. La sfârşit ne-a spus că trebuie să mai venim o dată, că în aceea zi doar umblase uşor ca să nu mai aibă dureri, şi că ne aşteaptă peste două zile ca să punem o plombiţă. Oricum măseaua se va schimba. A lăsat scaunul, cu cea mică pe el, pe spate aducându-l apoi la poziţia iniţială. Cea mică a râs iar doamna doctor i-a spus că data viitoare îi va arăta o albinuţă. Doamne, cât a fost de încântată. Voia să vină ca să vadă albinuţa. Albinuţa era freza, freza aceea de care tuturor ne este frică. Ei bine, doamna doctor i-a arătat cum funcţionează, i-a pus-o pe degeţel ca să vadă că nu doare şi după ce a fost sigură că toate sunt clare a lucrat efectiv.  Cred că nu a durut-o pentru că la vârsta aceea ar fi ţipat din instinct, oricâte poveşti i s-ar fi spus, dar voiam să arăt ce înseamnă să ştii să lucreazi cu copii. Ca o precizare ambii dentişti erau cu plată, diferenţele dintre ei nu erau majore doar că primul nu m-a lăsat să intru în cabinet ca şi cum ar fi avut ceva de ascuns.

Ce ai putea să spui despre o mamă care ţipă şi urla ca nebuna la copil? Ce ai putea să spui despre un dentist care îl ameninţă pe copil că o să-l filmeze şi o să pună filmul pe net ca să vadă toată lumea ce obraznic e? Şi boul, chiar a făcut asta. Ce poţi să spui? E ceva de spus?