Andrei Makine

Am de gând ca vinerea să fac o recomandare. Din păcate merg prea puţin la spectacole. În schimb citesc. Mult şi diversificat.  Drept urmare vinerea voi scrie despre ce am descoperit în lumea lietrară. M-am hotărât să încep cu acest scriitor, un rus-francez. Adică un rus emigrat în 1987 în Franţa care, ca orice rus, îşi trăieşte propriile drame. N-am cunoscut ruşi dar citindu-le reprezentanţii întind să cred că simt altcumva. N-aş spune mai profund ci, pe undeva, mai dramatic.

Cu Makine am făcut cunoştiinţă întâmplător. Am dat cuiva o carte cu împrumut şi, cum eram în pană de lectură am cerut alta. Mi-a zis atunci că o să-mi aducă din scriitorul preferat. Aşa am citit Iubirea Omenească. Au urmat în ordine şi la foc automat: Cartea scurtelor iubiri, Viaţa unui bărbat necunoscut, Testamentul francez şi ultima Recviem pentru est. Ce poţi să spui? Makine nu e greu de citit, abundă în descrieri ale locurilor şi sentimentelor într-o manieră apropiată de clasic, deosebită prin frumuseţea însirată a cuvintelor, dar tema, a tuturor acestor cărţi, tema centrală este lumea rusă, cu toate transformările ei de la primul război mondial şi venirea comunismului la putere până în ziua de azi. Adevărul este că am exagerat cu el, prea mult într-un timp scurt astfel încât am tras de mine să termin Recviem-ul. Mi se părea că citesc un roman cu repetiţie pentru că, nu-i aşa? orice exces dăunează. N-aş putea spune că e scriitorul meu preferat dar i-aş acorda un loc între ei. Oricum ar fi, este o lectură umană autorul dorind să ne convingă că, în ciuda vremurilor nebune şi în pofida cărnii, iubirea nu moare, că ea durează mai mult decât zice un cunoscut slogan şi că omul rămâne uman chiar dacă, în anumite momente, neagă umanitatea. Îl recomand cu căldură pentru week-end, pentru o seară când vrei să stingi tv-ul, să închizi net-ul şi să speri.

Ca să vă convingeţi am să dau un citat din Recviem pentru est„Ogoarele erau deja pustii, malul pe care stăteau aşezaţi era îmbrăcat în ierburi înalte, îngălbenite. Când văzu pe cer stolul de gâşte sălbatice, Nikolai îşi dădu seama că, de câteva minute, adolescentul nici măcar nu-l mai asculta. Păsările se oglindeau în cursul neted al râului, iar Pavel le urmărea contururile ce păreau să urce în susul râului, printre frunzele lunguiţe ale sălciilor şi cele câteva bărci rămase pe uscat. Nikolai tăcu şi, privind în aceeiaşi direcţie ca fiul lui, zâmbi: alunecarea limpede a aripilor peste apă era mai frumoasă decît zborul însuşi”. Nu-i aşa că imaginea vi s-a format pe retină? sau: „Soldatul care aleargă în faţa lui Pavel sare şi se ridică brusc, îşi pipăie gâtul. Partea de jos a obrazului a dispărut, spulberată de o schijă de grenadă. Trupul lui se prăbuşeşte – o pasarelă peste firele de sârmă. Toţi calcă pe spatele lui. Oamenii cad. Pasarela se alungeşte”.

Să mai adaug că autorul a crescut la un orfelinat din Krasnoiarsk – Siberia?

Krasnoiarsk, SiberiaCiteste mai mult: adev.ro/mx0z62

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s