Să definim viaţa socială.

Ce înseamnă viaţă socială? Să mergi în cluburi de fiţe? Să te lauzi cu excursii exotice? Ce?

Postarea a pornit de la o întâmplare. Un profesor de liceu de limba română căuta să-şi lămurească elevii că pot obţine, cu un efort minim, acel zece la bac sau o notă bună. Le dădea exemplul unei eleve dintr-o generaţie anterioară care luase acel zece. Concluzia a venit brusc, ca o palmă, „înseamnă că nu avea viaţă socială”. Profesoara a încercat să spună că nu are nici o legătură dar , a înţeles, dincolo de cuvinte (acest limbaj convenţional de comunicare), că duce o bătălie fără sorţi de izbândă. Că nu eşti destul de trendy-flendy dacă nu te-ai afişat, la ore târzii, în nu ştiu ce club din centrul vechi. Aşa o fi?

Înţeleg foarte bine că, în pragul maturităţii, adică la acei 18 ani, vrei să guşti viaţa din plin, cu tot ce înseamnă asta, nopţi pierdute, muzică tare, băutură multă, şamd. Toţi am trecut prin asta, având, excesele noastre dar … există un ceva care spune că mai trebuie să şi înveţi şi că se poate , cu puţină ordine, să le faci pe amândouă.

Copii noştri nu ştiu pentru că nu au măsură. Ce văd la noi? Ce viaţă socială avem noi?

Lipsa banilor, fie că vrem sau nu, ne marchează. Vorba aceea banii nu aduc fericirea ci numărul lor. Cum aş defini o viaţă socială la vârsta pe care o am? Păi … mi-aş dori să pot să ies măcar o dată pe lună la un restaurant, să merg din când în când la o piesă de teatru, să pot să-mi cumpăr cărţi fără să mă gândesc la preţul prohibit, să pot să merg săptămânal  la un masaj – aşa pentru întreţinere, să am un concediu decent şi ar mai fi câteva pe care, ca să nu mă întind prea mult, nu le mai enumăr. Ce văd copii ăştia la noi? O viaţă fadă, o luptă între servici şi cheltuielile zilnice, o vacanţă pe an, dacă îţi permiţi, şi, ocazional, eternul grătar de la sfârşit de săptămână. Staţi că vine primăvara iar frumoasele păduri ale noastre, de pe lângă marile oraşe, se vor zbate sufocate de fumul vesel al grătarelor. E asta o viaţă socială? Atunci ei de unde să ştie că se poate şi alfel? Fac ceea ce văd iar asta e dureros.

Mai este puţin şi se termină un an şcolar. O generaţie va da bac-ul. Până la bac o să vedem o defilare a banchetelor de la diverse licee de unde o să ne zâmbească tâmp nişte tineri sufocaţi de costum şi nişte tinere deghizate în Bianca Drăguşanu. Nici măcar nu poţi să spui că nu vrei să participi la acel bachet căruia, între noi fie vorba, nu-i înţeleg rostul. Adică, hai să fiu clară, înţeleg că trebuie sărbătorit momentul dar aşa? O locaţie cât mai „distinsă”, un meniu cât mai complicat (de parcă acasă serveşti numai fructe de mare şi homari) şi o toaletă, mai ales pentru fete, ce combină covorul roşu cu ideea de vampă. Mi se pare artificial şi de un prost gust total dar cine sunt eu ca să mă opun majorităţii?

Acelui profesor de română aş vrea să-i spun că vorbele lui au avut ecou în sufletul unui elev, unul din 30, dar tot e mai mult decât nimic. Oare asta să însemne viaţa socială? A fi trendy-flendy indiferent de venituri sau de vârstă? Poate că nu mai am eu măsura corecta sau careva a măsluit ocaua?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s