Tu ştii?

 

Este în desfăşurare o nouă campanie „tu ştii ce fac părinţii tăi?” în care, noi, copii, suntem prezentaţi ca nişte oameni fără inimă. Cel puţin aşa se înţelege din prezentare. Întâmplător, având probleme cu tata, are două AVC-uri la activ iar arterele care alimentează creierul cu sânge sunt obstrucţionate în proporţie de 70%, m-am lovit de diverse. Asta aşa, pe scurt, ca să nu intru în alte amănunte. Deci, una peste alte, este un bătrân de 80 de ani cu creierul funcţionabil în proporţie de 30%. Cu toate astea este capabil, încă, să meargă la toaletă, să se uite la tv şi să mănânce singur. Nu poate să: să se îmbrace, nu ştie să-şi ia medicamentaţia, nu poate să-şi pună mâncare singur şi nici să ridice o cană cu apă, nu poate să se spele, să se bărbierească, să iasă la plimbare, etc… Dacă trebuie să pleci de-acasă trebuie să-i laşi totul înşirat pe masă, lichidele în porţii mici ca să poată să bea. Are halucinaţii sub diverse forme şi închipuiri, sunt momente când nu ştie cum îl cheamă fără să mai vorbim în ce zi suntem. Putem spune că aceste stări alternează, acum este OK ca peste două ore să-ţi vorbească de meteoritul care a lovit blocul. Nu mai are rost să înşir aici toate problemele. Deşi a fost şi este un om bun, are momente de răutate extremă în care i se pare că tu, cel care ai grijă, fie dormi prea mult, fie mănânci prea mult, şi oricum, nu eşti disponibil pentru nevoile lui minut de minut după cum are chef. Cel mai greu este pentru mama, cea în grija căruia este în majoritatea timpului.

Pentru că AVC-urile sunt pe lista de handicap, pentru că medicamentaţia lui costă aproximativ 300 de lei lunar (staţi că avem şi diabet (şi nu, nu diabetul a fost de vină pentru AVC-uri)+ probleme cardiace), am zis, după mai bine de un an şi jumătate să încerc să obţin un ajutor de handicap, cu însoţitor, pentru că este un om pe care nu ai cum să-l laşi singur. Credeţi că a fost simplu? Credeţi că am obţinut ceva? Deocamdată aşteptăm comisia numai că, până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii, nu? Cam aşa şi aici. Până să ajung la comisie mi s-a cerut, iniţial, referat de la neurologie. Nu erau suficiente ieşirile din spital, mai  ales că pe una scrie accident cerebral vascular uşor. Da, de la spitalul Universitar, unde, la urgenţă mă sfătuiau să îl iau acasă că nu are nimic. Plus scrisoarea de recomandare de la medicul de familie. Sper că s-a înţeles că tata nu transportabil, că se mişcă cu cadrul prin casă, până la baie sau până la bucătărie e una dar să-l duci la policlinică să aştepte e … imposibil. Partea stângă, mână şi picior sunt semiparalizate. Bun, aduc neurologul, obţin referatul, obţin scrisoarea de recomandare de la medicul de familie şi mă duc la comisia de handicap. Stânga-nprejur că nu e suficient. Vorbeşte? Da. Se mişcă cât de puţin? Da. Păi … vrem şi examen pshiatric şi psihologic. Domne, zic, vedeţi că discutăm de un om al cărui creier e funcţionabil numai 30% din capacitate. Nu contează. Vrem şi asta.

O luăm de la capăt, trimitere-programare la pshiatrie, trimitere-programare la pshiholog. Vorbit să vină acasă. Plătit, că nimic nu e gratis. Plătit şi referatele că fără bani policlinica nu-mi punea ştampila. Una peste alta, aceste două examene m-au costat, cu chitanţă şi bon fiscal 270 de lei, fără să-l luăm în consideraţie pe neurolog. Când le-am avut pe toate am reuşit să depun dosarul la comisia de handicap.  Ca să pot să depun dosarul am cheltuit 600 de lei, fără să pun în calcul drumurile mele. Mama, la vârsta pe care o are, n-ar fi reuşit să se descurce. Şi încă am noroc că mama e pe picioare. Cunosc un caz unde fiica a trebuit să-şi lase serviciul ca să aibă grijă de o mamă paralizată. Nu a găsit pe nimeni dispus pentru 800 de lei lunar, atât îşi permitea să ofere, să stea cu bătrâna de la 8 la 16 de luni până vineri. Să o duci la azil? Poate dacă vrei să moară repede şi-n chinuri, fiindcă discutăm de bătrâni cu pensii modice nu cu pensii nesimţite, oameni care au muncit 40 de ani. Ei şi?

Am povestit toate astea pentru că această campanie cu titlul ăsta „tu ştii ce fac părinţii tăi?” m-a contrariat. Da măi nene, eu ştiu ce fac părinţii mei, ştiu că nu le ajunge pensia, ştiu că o duc rău şi vai de bătrâneţile lor, şi fac tot ce pot, în nişte limite pe care tot voi mi le impuneţi, că am şi eu copii mei, grijile mele, serviciul de la care nu pot lipsi şi de care, din păcate, nu mă pot lipsi, dar mă întreb, statul, chiar biserica, ce face pentru nişte oamenii care au muncit o viaţă? Că au muncit, mare parte sub comunişti, nu cred că e vina lor. Eu încerc să-i ajut dar voi, reprezentanţii statului, ministerului muncii, protecţiei sociale ce mama naibii faceţi? Că a trebuit să plec să şterg alţi bătrâni la fund în străinătate iarăşi n-o fac de prea mult bine. Voi, măreţe autorităţi, ce dracu faceţi? Aţi închis spitale că le transformaţi în azile pentru bătrâni.  Rezultatul? Eu una nu-l ştiu iar dacă o fi vreun azil să-mi arate şi mie careva unde. Mai vreau să ştiu dacă în azilul ăla un om, cu o pensiue de 1000 de lei este bine îngrjit, cu tot ce înseamnă asta, medicamentaţie plus hrană. Poate o fi. Atunci ce rost are titlul ăsta? Să mă sensibilizeze pe mine? Păi eu poate că muncesc şi le trimit bani doar că, uneori, nici cu banii nu au ce face. Între timp în societatea noastră a dispărut orice urmă de omenie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s